Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic

Operatorii portuari și sindicaliștii protestează din nou în București(763)

Mâine, 6 mai, începând cu orele 11.00 până la orele 14.00, circa 400 de sindicalişti din Portul Constanţa revin în faţa Ministerului Transporturilor pentru a-şi face auzite din nou revendicările.

Ce vor cere sindicaliştii mâine reprezentanţilor Ministerului Transporturilor:

- demiterea actualei conduceri a CN APMC
- rediscutarea Master Planului pentru Portul Constanţa
- transparenţă în stabilirea politicii tarifare
- transparenţă în modul de încheiere a contractelor de subconcesiune, închiriere a infrastructurii de transport naval
- transparenţă în exploatarea domeniului portuar

Organizaţia Patronală „Operatorul Portuar“ şi FNSP au decis să ceară demiterea actualului Consiliu de Administraţie al Portului Constanţa nu doar în stradă, ci şi în instanţă. Operatorii portuari au ales această cale dat fiind că atât Ministerul Transporturilor, cât şi conducerea CN APMC s-au arătat imune la revendicările şi criticile protestatarilor. Subiectul acţiunii în instanţa este demiterea Consiliului de Administraţie al Portului Constanţa.  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.