Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”

Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”(903)

Astăzi, 27 august, a avut loc, la Hotelul Continental Forum, ultima zi a dezbaterilor privind accesibilizarea în artele spectacolului.

Această nouă sesiune a fost dedicată unor teme și practici concrete de accesibilizare pentru persoane neurodivergente și cu dizabilități de învățare, persoane nevăzătoare, surde și cu deficiențe de auz, precum și accesibilizării mediului construit în spațiile culturale.

Organizat de SEAS și British Council, evenimentul „Scena Deschisă” a reunit actori, regizori și directori de teatru, profesioniști din domeniul cultural.

Dl. Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța și președintele SEAS 2026 a moderat cu pricepere, tact și profesionalism dezbaterile, care au fost foarte pertinente, dar și dure uneori, în sensul că, în quasiunanimitate, s-a opinat faptul că statul român face foarte puțin pentru ca persoanele cu dizabilități să poată avea acces la cultura de calitate.

Pentru început, doamna Ruxandra Mateescu, președinta Asociației „Supereroi printre noi” a abordat tema  „Accesibilizarea spectacolelor pentru persoanele neurodivergente și pentru persoanele cu dizabilități de învățare”.

„Am început în 2017 activitatea cu proiecții de film pentru copiii cu autism, ADHD, sindrom Dokin, tocmai pentru a-i integra, a-i cunoaște și a-i face să le dispară temerile. Pentru că ei, sau copiii cu deficiențe grave de auz, percep altfel sunetele puternice, și, dacă se sperie, ei nu mai revin la niciun spectacol. Trebuie să-i cunoaștem, să empatizăm atât cu publicul dar și cu actorii sau regizorii, cărora le cerem lucruri în plus. E un proces foarte obositor și permanent.”

Erwin Șimșensohn i-a răspuns : „Adaptabilitatea este în România un teren fertil, pe când în teatrele anglo-saxone e mult mai ușor, pentru că piesele sunt scrise special pentru un public cu deficiențe, ba chiar sunt interpretate de actori cu dizabilități. La noi este important ca actorii și chiar personalul auxiliar din teatru să interacționeze înainte de spectacol, pentru a-i pregăti. ”

La rândul său, tânărul actor Theodor Șoptelea (T.N.C.) a povestit cum a avut o conexiune sinceră și o interacțiune cinstită cu doi copii, cărora le-a explicat jocul de pe scenă, cum se schimbă decorurile și luminile, ș.a.

A urmat arhitecta Iris Popescu (Asociația AMAIS) cu tema „Accesibilizarea mediului construit în spațiile culturale. Exerciții de empatie”, Simona Smulțea (Asociația Ceva de Spus Timișoara) și Ana Ursu (Teatrul Basca), ambele din Timișoara. Ele au abordat tema „Accesibilizarea spectacolelor pentru persoanele nevăzătoare”.

Tema accesibilizării spectacolelor și filmelor pentru persoanele surde sau celor cu deficiențe de auz a fost abordată de Lena Dermengiu (Fundația CODA – Farmecul Tăcerii) și Ligia Soare (Asociația Animest).

Au fost foarte multe intervenții din partea publicului, a fost o dezbatere sinceră și constructivă.

Erwin Șimșensohn a concluzionat: „Ne propunem să creăm împreună un spațiu necesar pentru schimbul de experiență, pentru discutarea practicilor, dificultăților și responsabilităților pe care le presupune accesibilizarea în instituțiile teatrelor din România.

Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis, atent la diversitatea publicului și la condițiile reale, în care fiecare persoană poate participa la viața culturală.

Vă mulțumesc pentru participare și sper ca aceste dezbateri săgenereze noi parteneriate și inițiative.”



Taguri: Focus ACCES, Erwin Șimșensohn, accesibilizarea în artele spectacolului pentru persoanele cu diferite tipuri de dizabilități, British Council

Articole similare

Comentarii

Adrian Damalan
28-08-2026
Sunt curios, fără specialiști în aria aceasta de adresare (psihologi și terapeuți in domeniul persoanelor cu nevoi speciale) și reprezentații avizați ai asociațiilor care se îngrijesc și oferă suport acestor persoane cum este dialogul acesta?
Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.