Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
GALERIE FOTO. Cum a sărbătorit UDTTMR Ziua limbii tătare

GALERIE FOTO. Cum a sărbătorit UDTTMR Ziua limbii tătare(634)

UDTTMR a organizat marți, 5 mai, o amplă acțiune dedicată Zilei Limbii Tătare. Manifestarea a reunit soliști și ansambluri ale UDTTMR, care au pus în valoare, prin evoluția lor, bogăția folclorului tătarilor din Dobrogea. Pe scenă au urcat și copii care frecventează cursurile de limba tătară din cadrul Școlii Comunitare a UDTTMR, aceștia recitând poezii din lirica tătară, atât din România, cât și din Crimeea. Prin evoluția lor, cei mai mici membri ai comunității au demonstrat că implicarea în promovarea și păstrarea limbii materne nu ține cont de vârstă. În cadrul programului artistic au evoluat copii de la Grădinița bilinvă româno - turcă „Zubeyde Hanım”, Ansamblurile Mini- Qaradeñĭz, Kĭșkene și Mini Qarasu, Mini Cansu și soliștii Suher Abduraman și Sermin Giumantar. Corul Qaradeñĭz Qızları, coordonat de corepetitor Nejla Ali și solista Melia Iusuf și înființat de curând, a evoluat în premieră, la evenimentul prilejuit de marcarea Zilei Limbii Tătare.

Din rândul spectatorilor nu au lipsit nici oaspeții de seamă: subsecretarul de stat în cadrul DRI, Aledin Amet, Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, deputatul UDTTMR Varol Amet, subprefecții județului Constanța, Ersun Anefi și Levent Accoium, dar și viceconsulul Turciei la Constanța, Ozgen Topçu. De asemenea, special pentru a participa la evenimentul organizat de UDTTMR cu prilejul Zilei Limbii Tătare s-au aflat la Constanța și trei oaspeți din Ucraina și din Turcia. Este vorba despre Shevskiiev Ryza, membru al Parlamentului Tătar din Crimeea și președinte al Fundației Crimeea, și Yuksel Ismet, redactor-șef la Agenția de presă QHA și membru în Parlamentul Tătar din Crimeea, ambii din Ucraina, precum și Celal Içten, președintele Asociației Tătarilor din Istanbul. Acesta din urmă i-a oferit președintelui UDTTMR, Gelil Eserghep, steagurile tătarilor și cel al Republicii Turcia. Cu acest prilej, Celal Içten a ținut să-i mulțumească public președintelui UDTTMR pentru sprijinul acordat regretatului Saim Osman Karahan în îndeplinirea unui vis vechi, acela de a i se edita Dicționarul graiului tătar dobrogean. Lucrarea a apărut în anul 2012, la UDTTMR. La rândul său, Shevskiiev Ryza a transmis tătarilor din România salutul liderilor Mustafa Abdülcemil Kırımoğlu și Refat Ciubarov. De asemenea, mesagerul Parlamentului Tătar din Crimeea prezent la evenimentul organizat de UDTTMR a mai declarat că în cadrul Congresului Tătarilor de pretutindeni programat pentru sfârșitul lunii iulie, la Ankara, va propune ca ziua de 5 mai, declarată oficial, în premieră, de către Parlamentul României drept Ziua limbii tătare, să capete conotație internațională. Propunerea oaspetelui din Ucraina a fost îndelung aplaudată de public.

Președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a anunțat în cadrul manifestării de marți că uniunea a reeditat primul din cele patru manuale de limba tătară, cartea fiind disponibilă la sediul central al UDTTMR. Așa cum a anunțat președintele UDTTMR, manualul respectă regulile ortografice specifice limbii tătare crimeene.
Cu prilejul Zilei Limbii Tătare, UDTTMR a oferit diplome și premii copiilor participanți.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.