Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
sport

Simona Halep s-a calificat în optimi la turneul de la Roma(1497)

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o pe americanca Alison Riske, locul 45 WTA, scor 6-3, 6-0, şi s-a calificat în optimile turneului de categorie Premier 5 de la Roma, cu premii totale de 2.183.600 de dolari.

În optimi, Halep va juca în compania învingătoarei din meciul dintre Venus Williams, cap de serie 14 şi locul 16 WTA, şi ucraineanca Elina Svitolina, locul 19 WTA. Halep s-a mai întâlnit de trei ori cu Venus Williams, de fiecare dată impunându-se aceasta, în 2012 la Madrid (6-1, 4-6, 7-6 (6)), tot în 2012 la Roma (6-3, 6-4) şi în 2013 la Tokyo (4-6, 7-5, 6-3). Cu Svitolina, Halep s-a întâlnit o singură dată, la Sofia, în 2013, când românca a câştigat, scor 6-1, 6-1.

Simona Halep şi-a egalat astfel performanţa de anul trecut de la Roma, unde a ajuns tot în optimi, iar apoi s-a retras din motive medicale.

Cea mai bună performaţă a numărului 2 mondial la turneul de la Roma datează din 2013, când a venit din calificări şi a ajuns până în semifinale, fiind eliminată de Serena Williams.

Pentru accederea în optimi, Halep va primi 22.800 de euro şi 105 puncte WTA.

Sursa: Mediafax.ro

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.