Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Asociația Elevilor din Constanța se declară îngrijorată de anumite prevederi din proiectul noii legi a educației(1405)

Asociația Elevilor din Constanța se declară îngrijorată de anumite prevederi din proiectul noii legi a educației.

Conform acestui proiect, pentru admiterea la liceu a elevilor care au absolvit învățământul gimnazial, ar urma să se introducă, pe lângă actualul examen de Evaluare Națională, un examen de admitere, organizat de fiecare unitate de învățământ în parte.

Suntem de părere că această propunere ar agrava discrepanțele foarte mari între unitățile de învățământ, extrem de vizibile în prezent.

De asemenea, în urma introducerii examenului de admitere, unitățile de învățământ vor avea instrumentul necesar pentru a realiza selecția elevilor, fiecare liceu selectându-și elevii pe care îî dorește. O consecință a acestei măsuri va fi faptul că elevii considerați slabi nu vor beneficia de un învățământ de calitate, astfel pastrându-se segregarea dintre liceele considerate bune și cele considerate mai puțin bune.

Dreptul la un învățământ de calitate este un drept legitim. În spiritul acestui drept, Asociația Elevilor din Constanța, promotor al reformei în sistemul educațional, după consultarea experților din educație, propune introducerea admiterii la liceu pe baza criteriului teritorialității, trecerea la ciclul liceal făcându-se în mod liber, la liceul din circumscripția școlară unde elevul își are domiciliul.

De asemenea, atragem atenția asupra faptului că în proiectul noii legi a educației reprezentantul elevilor își pierde dreptul de vot în Consiliul de administrația, devenind invitat permanent.

Considerăm că această măsură ar fi un afront adus votului dat în primăvara acestui an de cele două Camere ale Parlamentului, care au adoptat Legea nr. 95/2015, prin care elevii își recăștigă dreptul de vot în Consiliul de administrație, drept pierdut prin Legea nr. 1/2011.

În final, suntem de părere că adoptarea acestei legi trebuie să se facă doar în urma unui larg proces de consultare publică, în cadrul căruia este imperios necesar să fie consultați reprezentanții beneficiarilor primari ai actului educațional, elevii, iar această nouă lege să aducă reforme, atât de necesare mai ales în contextul în care, conform OECD, sistemul educațional din România este printre cele mai slabe din Europa.

“În învățământul obligatoriu selecția este inechitabilă, toți elevii având dreptul la un învățământ de calitate. De aceea, considerăm că introducerea admiterii pe baza criteriului teritorialității ar asigura respectarea dreptului la învățământ de calitate pentru toți elevii.” a declarat vicepreședintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.