Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Peste 130 de copii au fost prezenți la primul duathlon organizat la Constanța

Peste 130 de copii au fost prezenți la primul duathlon organizat la Constanța(1132)

Piața Ovidiu din Constanța a găzduit duminică prima ediţie a Tomis Kids Duathlon, competiție organizată de Atena Sport Club Constanţa, clubul patronat de singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, Răzvan Florea, în parteneriat cu Primăria Constanța şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa. La startul întrecerii au venit peste 130 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, care au sărbătorit Ziua Internaţională a Copilului prin mișcare. Cei mai mici iubitori ai sportului s-au întrecut în cele două probe care alcătuiesc duathlonul, alergare și mers pe bicicletă, în aplauzele și încurajările părinților și prietenilor veniți să-i susțină. Pe primul plan a fost bucuria participării la un asemenea concurs, iar la finalul competiției toți participanții au primit medalii de finisher. Primii trei clasați la fiecare categorie de vârstă au primit diplome, cupe și premii din partea organizatorilor. 

Câștigători - cat. 5-6 ani, fete: Anais Bobocea, băieți: Omer Khan; cat. 7-8 ani, fete: Rianna Maria Rotaru, băieți: Andrei Tudor Sabău; cat. 9-10 ani, fete: Mădălina Diaconescu, băieți: Darius Andrei Marinescu; cat. 11-12 ani, fete: Casia Damian, băieți: Robert Popa.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.