Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Peste 45.000 de români au petrecut vacanţa de Rusalii pe litoral. Cât au cheltuit(794)

Peste 45.000 de turişti români şi-au petrecut vacanţa de Rusalii în staţiunile de pe litoral şi au cheltuit aproximativ 6 milioane de euro, peste aşteptările hotelierilor, care estimau 30.000 de clienţi şi încasări de 4 milioane de euro.

Faţă de anul trecut, numărul de turişti care au petrecut vacanţa de Rusalii pe litoral a fost în creştere cu 35.000, în timp ce în 2013 au fost 30.000 de români în staţiunile de la Marea Neagră.
Potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, statul nu s-a implicat în deschiderea sezonului şi nici asociaţiile de promovare nu au venit cu programe de atragere a turiştilor, iar meritul pentru succesul începutului de sezon se datorează exclusiv hotelierilor.
"În acest an, sărbătoarea Rusaliilor a reprezentat, de fapt, deschiderea sezonului estival pe litoral. Acum au sosit la mare adevăraţii turişti de litoral, care au venit pentru soare şi mare, spre deosebire de minivacanţa de 1 Mai, când cei mai mulţi români au ajuns la mare pentru cluburi", se arată în comunicatul FPTR.
Cea mai aglomerată staţiune a fost Mamaia, dar şi în zona de sud a litoralului în hoteluri şi pensiuni s-au cazat aproximativ 5.000 de turişti, care au preferat liniştea şi verdeaţa.
Cele mai căutate au fost hotelurile renovate, care au făcut investiţii, care arată bine şi care au facut promoţii în această perioadă.
"Este momentul ca autorităţile locale să se implice mai mult, litoralul romanesc are un mare potenţial şi poate concura cu litoralul ţărilor vecine. Anul acesta am primit semnale pozitive din partea Guvernului, care a redus TVA-ul la pachetelele de cazare şi începând cu 1 iunie şi la alimente, ceea ce va duce la o scădere vizibilă a costurilor de vacanţă pentru toţi românii. Patronii din turism sunt gata să deschidă un nou capitol de colaborare privind relaţia mediului de afaceri cu autorităţile statului", a declarat Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
 

Sursa: Mediafax.ro

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.