Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

Sute de persoane cer demisia lui Ponta în Piaţa Victoriei şi au încercat să ocupe carosabilul. Dorel Onaca, printre ei(947)

Aproximativ 300 de persoane care participă la un miting neautorizat al PMP în Piaţa Victoriei, pentru a cere demisia premierului Victor Ponta, s-au îmbrâncit cu jandarmii pentru a încerca să blocheze traficul în zonă.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţi ai PMP au declarat la Primăria Capitalei adunarea de dumunică, însă nu au făcut acest lucru în termenul legal, astfel că au primit aviz negativ.

Cu toate acestea, manifestanţii s-au adunat în faţa Muzeului Antipa şi la un moment dat au trecut de cordonul de jandarmi şi au încercat să blocheze traficul în zonă.

Forţele de ordine au intervenit şi au împins manifestanţii în zona centrală a Pieţei Victoria, astfel încât traficul să nu fie afectat.

Georgian Enache a precizat că organizatorii acestei adunări publice vor fi sancţionaţi pentru că nu respectă condiţiile legale de desfăşurare a unei adunări publice.

Membrii PMP, conduşi de preşedintele organizaţiei, deputatul Eugen Tomac, şi de secretarul general, Dorel Onaca, se află în Piaţa Victoriei şi susţin că "rămânerea lui Ponta în fruntea Guvernului aduce mari prejudicii României".

"Dacă Ponta ar avea măcar o fărâmă de responsabilitate ar realiza ce mari prejudicii aduce României rămânerea sa în funcţia de premier. România, membră a Uniunii Europene, nu-şi poate permite într-o funcţie de primă importanţă în stat un pesonaj politic urmărit penal de justiţia română", se arată într-un mesaj trimis sâmbătă de reprezentanţii PMP.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.