Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Forum româno-francez în Constanța. Lucrările sunt deschise de viceprim-ministrul Liviu Dragnea(1743)

Ambasada Franţei în România, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Consiliul Judeţean Constanţa şi Municipiul Constanţa organizează cea de-a patra ediţie a Forumului Cooperării descentralizate România – Franţa, care va avea loc în perioada 13-14 iunie a.c., la Pavilionul Expoziţional din Constanţa.

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, va deschide acest eveniment, care va reuni aproape trei sute de participanţi, în principal aleşi şi reprezentanţi ai comunităților locale din Franţa şi din România.

Cele trei teme principale al Forumului vor fi : dezvoltarea economică (în relaţie cu atracţiile din fiecare teritoriu şi fondurile europene), protecţia şi valorizarea patrimoniului şi coeziunea socială.

La şase ani după ultima ediţie organizată la Nantes, în 2007, acest Forum va permite efectuarea unui bilanţ în ceea ce priveşte cooperarea descentralizată bilaterală, iniţierea unor noi parteneriate şi crearea unor instrumente cu scopul de a găsi soluţii comune la provocările partajate de comunitățile franceze şi române, într-un context european.

Cu această ocazie, viceprim- ministrul Liviu Dragnea şi ambasadorul Franţei în România, E.S. Philippe Gustin, vor semna Planul de Acţiune franco-român 2013 în domeniul administraţiei publice, urbanismului, locuirii, construcţiei şi patrimoniului. Totodată, E.S. Philippe Gustin va da citire şi mesajului doamnei Marylise Lebranchu, ministrul francez al reformei de stat, descentralizării şi funcţiei publice.

O conferinţă de presă va avea loc joi, 13 iunie, cu începere de la ora 10.00, la Pavilionul Expoziţional Constanţa (Bulevardul Mamaia nr. 331 A).

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.