Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Sesiuni de informare despre hepatită(682)

De la începutul anului și până în prezent peste 200 de elevi ai școlilor postliceale din Constanța au asistat la sesiunile de informare organizate de lectorii Centrului de Excelență Baylor.

Participanții au fost foarte interesați de modalitățile de transmitere a virusurilor hepatitice, dar și de măsurile pe care le pot lua pentru a putea evita infectarea. Ei au aflat că respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție la locul de muncă sunt esențiale, orice abatere de la acestea putând duce la contractarea unei infecții. De asemenea s-a pus un accent deosebit pe utilizarea vaccinului împotriva virusului hepatitic B, având în vedere că, deși acesta face parte din calendarul de vaccinări obligatorii, în ultima vreme a crescut numărul persoanelor care refuză să se imunizeze și să-și imunizeze și bebelușii.

Echipa Baylor, prezentă la întâlnirile cu studenții, a pus accentul pe importanța informării, a testării, vaccinării și respectării procedurilor de sterilizare. Viitorii asitenți medicali au avut posibilitatea să opteze pentru verificarea statusului în privința celor trei boli infecțioase, testându-se în laboratorul mobil deplasat special pentru ei în incinta școlilor, după finalizarea sesiunii de informare. ”Consilierea și testarea desfășurată la cererea unor instituții, nu încalcă dreptul la alegere în privința verificării stării de sănătate și se desfășoară într-un cadru care asigură confidențialitatea, numai după oferirea consimțământului scris din partea solicitantului. De asemenea, rezultatele sunt oferite personal și exclusiv solicitantului testării, conducerea instituției neavând acces la acestea sau la alte informații ale studenților (sau angajaților, în alte cazuri), care sunt comunicate psihologului în timpul discuției pre sau post testare”, a declarat Mihaela Bogdan, coordonatorul programului de testare

Sesiunile de informare derulate de Baylor vor continua și în următoarea perioadă. Ele sunt parte integrantă ale campaniei de prevenire a bolilor infecțioase desfășurată la nivelul comunității, în cadrul programului care include consilierea și testare, dar și servicii de îngrijire pe termen lung pentru pacienții cu diagnostic de boală cronică – hepatită de tip B sau C.

  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.