Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Mircea Cărtărescu, premiat în Austria

Mircea Cărtărescu, premiat în Austria(1302)

Dupa ce, la începutul anului acesta, a primit Premiul pentru Întelegere Europeană la Târgul de Carte de la aLeipzig, Mircea Cărtărescu a fost distins la Salzburg, cu Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană., pentru întreaga sa operă și recunoașterea internațională de care se bucură
Premiul a fost acordat de Josef Ostermayer, ministrul federal al Artelor, Culturii, Constituției și Mass-media.
“Niciun moment nu mi-am abandonat convingerile artistice și atașamentul față de rădăcinile mele — arta europeană", a declarat Mircea Cărtărescu, în discursul său de mulțumire.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.