Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

O stradă din Constanța ar putea purta numele lui Petre Țuțea(1407)


Luând act de intensa dezbatere publică a ultimelor zile, fapt coroborat cu necesitatea recunoașterii și susținerii puținelor valori naționale care scăpaseră nedenigrate de prezentul obscur, Partidul M10 Constanța îi solicită primarului Decebal Făgădău ca în prima ședință a Consiliului Municipal să propuneți acordarea numelui marelui filosof român, Petre Țuțea, unei străzi din municipiul Constanța (poate chiar strada din vecinătatea Bibliotecii care îi poartă numele).

”Nu vom zăbovi asupra descrierii personalității celui care “a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filosofice și a rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul personal în orice circumstanțe, chiar și în închisoare”, întrucât doar simplul său nume spune totul, ci asupra necesității, din ce în ce mai stringente, a aprecierii și consolidării în conștiința publică a marilor oameni de artă și de cultură contemporani, pe a căror personalitate și creație se sprijină arta și cultura de astăzi.
Lipsa de consistență, de miez a vieții culturale naționale a anului 2015, dar mai ales perspectiva deloc optimistă a ridicării unei viitoare generații de excepție, ar trebuie să ne determine, pe toți, să privim cu mai multă atenție și respect spre trecutul deloc îndepărtat, punctat de stele precum Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Țuțea sau Emil Cioran, oameni de cultură al căror nivel pare a fi intangibil atât pentru vârfurile consacrate cotidiene, cât mai ales pentru cele care se zăresc la orizont.
Din păcate, periodic, se încearcă tragerea în mocirlă a ultimilor luminători ai culturii autohtone, fapt ce nu ar trebui să ne lase impasibili. Pentru a li se cimenta locul câștigat în cartea de istorie a culturii românești, autoritățile administrației locale au obligația să ancoreze în conștiința publică, în temeiul legii, cel puțin numele personalităților cărora le datorăm o mare parte a culturii de astăzi.
Pe cale de consecință, Partidul M10 Constanța vă solicită să trasăm, împreună, o linie de solidaritate culturală între Timișoara și Constanța și, pentru început, să acordăm numele Petre Țuțea unei străzi din municipiul nostru”, a precizat Mihai Petre, președintele Asociației M10 Constanța.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.