Centru de plasament dotat de Consulatul General al Republicii Turcia(808)
Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța organizează miercuri, 19 august, ora 13,00, ceremonia de predare a obiectelor achiziționate pentru Centrul de Plasament „Delfinul” din Agigea, în urma strângerii fondurilor în cadrul ediției de anul acesta a târgului de binefacere „Să dăruim împreună!”.
S-au achiziționat 12 dulapuri, 13 paturi etajate și o multifuncțională.
La evenimentul de miercuri, 19 august, vor participa alături de Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozçalıșkan, și Consulul Republicii Populare Chineze la Constanța, Su Yanwen, Atașatul cultural din cadrul Consulatului Federației Ruse la Constanța, Vladimir Nechaev, directorul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, Petre Dinică, reprezentanți ai Asociației Oamenilor de Afaceri Turci – Dobrogea, ai Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” Constanța și ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România și ai Uniunii Democrate Turce din România. Reamintim faptul că la data de 1 iunie a avut loc a VIII-a ediție a Târgului de Binefacere „Să dăruim împreună”. Manifestarea a fost organizată și anul acesta de către Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, Consulatul General al Republicii Populare Chineze la Constanța, Consulatul General al Federației Ruse la Constanța, Consulatul Onorific al Norvegiei la Constanța, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre” Constanța, Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – Dobrogea, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco– Musulmani din România, Uniunea Democrată Turcă din România în parteneriat cuInstituția Prefectului – Județul Constanța. În urma târgului s-a strâns suma de 19.355 lei.
„Mulțumim tuturor participanților de anul acesta care au înțeles cât de importante sunt astfel de evenimente, mai ales atunci când este vorba despre copii care, din diferite motive, cresc departe de familiile lor. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, instituție cu care colaborăm foarte bine, am convenit ca anul acesta să facem o bucurie copiilor de la Centrul de Plasament „Delfinul” din Agigea. Ne manifestăm speranța că astfel de evenimente vor continua și pe viitor, reușind, astfel, să aducem bucurie în sufletele celor mai puțin norocoși dintre noi. Vă așteptăm miercuri, 19 august, la ceremonia de predare a obiectelor achiziționate și să fim părtași, împreună, la bucuria copiilor de la Centrul „Delfinul” din Agigea”, Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozçalıșkan.