Banalizarea carismei sau cum să devii autoparlamentar râzgâiat al cartierelor constănţene.(1638)

Dacă banalizarea unei carisme de parlamentar al cartierelor constănţeane e un subiect admis, cred că şi vulgarizarea gândirii despre el ar trebui să fie un subiect admis.
Ascult Pink Floyd, Shine on you crazy diamond. Zăbovesc asupra panoramei care aleargă deasupra Constanţei. Nu îndrăznesc să pierd niciun vers. Ştiu că s-a dus buhul parlamentarilor cartierelor constănţene de cât de iubitori şi plini de îndărătnicie sunt în a urma linia partidului - vorba lui Mao Zedong ,,Cer şi pământ răsturnându-se / Ce înfocare, ce -nflăcărare!“ - vizavi de proiectele cu care au venit la întâlnirile pe care chiar ei le-au cerut ca candidaţi, acum trei ani, cu sindicate importante din urbea noastră, fie la Casa de Cultură a Sindicatelor fie la Popasul Cişmea. Eu de atunci nu i-am mai zărit pe niciundeva. Şi dacă ar fi apărut – a, l-am văzut pe cel de la Dobre şi Fii, când un puştan i-a deschis portiera limuzinei negre în parcarea din faţa prefecturii, acolo nu poate parca oricine!- cred că s-ar fi întâmplat mare hoas. Toţi ar fi vrut să-i atingă, ca şi cum şi-ar fi luat la revedere de la ei strigând, denaturând adevărul: ,,Marea Tădare! Marea Minciună!“, arătându-le oul şi oţetul. Prin poarta deschisă de democraţie am văzut vişinul bătrân din faţa casei lui Mazăre Alexandu – Comănici Radu, fost peremist gata să înfulece şi cai, şi vite şi cămile, îl întrece cu cei 3000 de vişini pe rod pe care îi are la Cheile Dobrogei cumpăraţi cu tot cu teren de pe vremea când ducea viaţă de curtean la Consiliul Judeţean - şi pe el purtând la reverul indiferenţei floarea bogată ca brocartul de pe vremea când filosofa pe teme politice, de morală şi etică, despre tendinţele în pictura apusului de soare şi cum a perceput el ivirea societăţii informaţionale ca resursă autoregenerabilă, de cultură nu pot spune nimic pentru că nu am auzit să se fi suit pe un tractor spre a se strecura în cabină, la Tv Neptun, tupilat în umbra unui doctor pediatru, pe tema muşamalei de pe masa în jurul căreia cina poporul. Devenit el însuşi mai apoi autoparlamentar de cartier constănţean, cu cizme lucioase cu carâmb înalt, din piele de viţel, îi lipsea vipuşca sau nu am văzut-o eu din cauza invidiei – chiar am întrebat un apropiat al său de unde le-a cumpărat şi el a zâmbit trist, adică ,,Măi, nu ai tu bani de aşa ceva!“, îşi răspunsese sieşi la celebra întrebare dezbătută de teoriile monoteiste ,,Ce vrei să te faci când vei creşte mare?“, după ce descoperise elementul vital care-i accelerase ritmul vieţii. Acelaşi care-l va concedia politicos când poporul, cinând la masa cu muşama pe ea, îşi va folosi prerogativele în acest sens.
Trec mai departe cu Pink Floyd şi răsfoiesc The dark side of the moon. Cum răsună chitările! Şi backing vocalul! Din marele curent al reflecţiei ,,Cântecul tomitanului de referinţă“, din care s-au inspirat autoparlamentarii cartierelor constănţene şi a practicii lor pe pământul revoluţiei din campaniile de strângere de semnături şi adeziuni axate pe sloganul ,,Pregătirea intelectuală este irelevantă în această privinţă“, n-a mai rămas decât întrebarea: ,,Cum poate materia să simtă iubirea sau melancolia?“
Unul dintre programele partidului social democrat de conservare ambiţioasă a numeroşilor autoparlamentari ai cartierelor constănţene se spune că ar fi îmbrăcarea blănurilor de oaie şi urinatul în latrinele provizorii din satele şi comunele pe unde încă n-au ajuns. Noile norme ale doctrinei social democrate ar fi mai eficiente şi s-ar economisi astfel multă energie din sursele neconvenţionale, mai ales cele solare. Auzisem că au vrut să organizeze şi un referendum pe această chestiune, precum şi pe aceea a genelogiei ideologice, dar sălciile de pe malul lacului au început să plângă şi să-şi picure, cu neastâmpăr, florile, în timp ce autoparlamentarii cartierelor constănţene se ţineau de şotii. Îi citeau confidenţele lui Churchill.
În vremuri de criză constănţenii îşi aleg figuri şterse. În restul timpului îi aleg pe cei ce trăiesc într-o cucernică tăcere.

În vechiul model taoist de conducere, se spune că te alături parăzii şi te aşezi în fruntea ei. Aşa s-a întâmplat cu Mitrea Manuela. Nu s-a aşezat în fruntea micii parăzi din unitatea politică numită cartierul pentru care a candidat ca deputat alături de Mazăre Alexandru şi unul numit Dobre, dar s-a ales. O absenţă de dinainte de alegeri şi cu una de după, fac două absenţe. Spiritul meu democratic îmi spune că doar aşa sunt în câştig: Candidez!. Pe mine cel puţin mă cunosc oamenii din unitatea politică respectivă, mă ştiu de când jucam fotbal cu bunul meu prieten Aurică Rădulescu sau coci, cu banii câştigaţi cumpărând caramele şi seminţe de la o babă din colţ pe care le spărgeam în timp ce le imaginam pentru copiii din jurul nostru poveşti fantastice, inspirate din celebrele povestiri ,,Vânătorii de capete “şi ale lui Egdar Alan Poe. Că nu voi mai da pe la ei dacă mă voi alege, este o chestiune care ţine de astre, de gonguri şi tobe, de focul mâniei ce-mi va cuprinde inima dintr-o dată că am crescut într-un cartier şi nu într-o zonă metropolitană.

Multă vreme, pe un bener dintre două străzi din cartierul meu a mai fluturat basmaua cu care îşi acoperise creştetul Mitrea Manuela, fapt ce a contrastat cu gândurile nebuneşti de a ajunge autoparlamentar de cartier constănţean. Chiar şi uşa garderobei sale din vila omenoasă, parcă am auzit-o scârţâind a protest.
Marţial chiar scrie: ,, Îmi cumperi, Matho, vila pe care-o am la ţară, / Unde veneai ca oaspe în fiecare vară; / Te-am tras pe sfoară, Matho, te rog a mă ierta! / Eu ţi-am vândut o casă, care era a ta.“
Pe sfoară m-au tras toţi autoparlamentarii cartierelor constănţene, dar sigur, nu e nimic nou sub soare în asta. Vor mai deschide ei gura mare cât un lighean, vor mai adulmeca ei mirosurile electorilor, vor mai mânca ţestoasă de râu, copite de cămilă din Mongolia Interioară, vor mai sta paralizaţi de nedumeririle îngrijitorului de tauri pe scaunul rotitor îmbrăcat în piele, vor mai trimite cărţi poştale cu îndemnuri rostite în fundul gol pe o grămadă de nisip? Vor mai împărţi cărţi de vizită cu numele propriu de demnitari ai cartierelor constănţene pe care apelându-le constaţi că nu sunt alocate? Ei, constănţene!
Portretele lor de pe zidurile instituţiei în care s-au crezut mulţumiţi de părerile lor despre cetăţenii din jurul meselor cu muşama, care nu i-au deranjat niciodată, mi-au amintit de următorul dialog din Parlamentul britanic, când Churchill fiind întrebat de ce pictează numai peisaje şi niciodată portrete a dat următorul răspuns: ,,Deoarece un copac nu se plânge că a fost pictat prost!“
 

Articole similare

• Senatorul Nicolae Vlahu: „Deținerea drogurilor nu trebuie redusă la o simplă contravenție!”
• Senatorul AUR Nicolae Vlahu: Unitate în AUR, responsabilitate față de români și alegeri anticipate, soluția pentru depășirea crizei politice
• Senatorul Nicolae Vlahu: „Nu vom vota guvernul Mureșan. Ne respectăm angajamentele față de români!”
• OFSD Constanța, prezentă la Școala Politică a Femeilor Social-Democrate
• Deputatul Mădălin Făget: „Nu votez de frica pierderii mandatului”

Comentarii