Mazăre, despre faptul că investitorii încalcă legea: ”Nu, nu îi amendez. Asta e viața”(917)
Radu Mazăre a declarat, ieri, că nu are de gând să îi amendeze pe investitorii care încalcă legea, construind în timpul verii. ”Mă bucur că se construiește, o să se construiască în continuare, și obiectivele în care se bagă bani, pentru că am avut această politică mai relaxată, să îi lăsăm să construiască, se vor termina în vara aceasta sau în doi ani, în loc să se termine în șapte”, a spus Mazăre.
Primarul a adăugat că dacă nu se construia, stațiunea nu ar mai fi atras turiști, și a dat exemplu stațiunile din sudul litoralului, care au fost conduse în ultimii patru ani de colegul său de partid, Claudiu Tusac, și unde acum este primarul Cristian Radu, primarul pe care l-a susținut în campania electorală: ”Dacă nu s-ar fi construit, în Mamaia ați fi găsit paragina pe care o vedeți în sud sau oriunde în alte stațiuni din România. Nu, nu vor fi aplicate sancțiuni pentru cei ce construiesc, eu sprijin orice investiție aici. Sunt 20.000 de oameni în Mamaia care câștigă bani aici, angajați”, a spus Mazăre.
”Asta e viața. Se construiește. Bucurați-vă, faceți cruci că se construiește”, a mai adăugat el. În opinia sa, Mamaia arată excelent, este cea mai frumoasă stațiune din România.
Recidivă
Nu este pentru prima dată când Mazăre vorbește senin despre încălcarea legii. Acesta s-a referit în trecut la particularii care închiriază camere la negru, în stațiunea Mamaia și în Constanța, spunând că nu va lua măsuri împotriva lor.
”Special şi cu bună ştiinţă am lăsat constănţenii ca să mai scoată nişte venituri, chiar dacă sunt neimpozitate din activitatea asta de turism. Credeţi că nu ştiu că de acolo se câştigă? Este o sursă de venit pentru constănţeni şi am tolerat-o şi o voi tolera”, spune Radu Mazăre în ianuarie.
Chiar ieri a vorbit din nou despre evaziune fiscală, referindu-se la șoferii de maxi taxi, care nu înmânează întotdeauna bilete. Și cu acest lucru e de acord, pentru că o parte din banii aceștia se întorc în economie, deci sunt albiți.
Cu altă ocazie, primarul a spus că polițiștii ar trebui să fie mai indulgenți cu șoferii care pleacă noaptea, băuți, din cluburile din Mamaia, ca să nu sperie turiștii. Reamintim că mai mulți tineri și-au pierdut viața, în stațiunea Mamaia, pe fondul vitezei și al consumului de alcool.