Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Sărbătoare la Biserica Greacă(1079)

Biserica Greacă din Constanța îl cinstește joi, 27 august, pe Sfântul Fanurie, cel de-al doilea hram al lăcașului de cult, primul fiind Schimbarea la Față. Fanurie este un sfânt grec cinstit de către comunitate greacă încă din secolul al XIX-lea. Cu acest prilej, joi, 27 august, de la ora 9.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la prima biserică ortodoxă din Constanța.

Sfântul Fanurie. Nu se cunoaște cu exactitate locul și perioada în care a trăit Sfântul Fanurie, însă este reprezentat într-o icoană de secol XIV, descoperită printre ruinele unei biserici din insula Rhodos. Cultul său este foarte răspândit în rândul grecilor, fiind considerat sfânt făcător de minuni.
O istorisire amintește că, în prin anul 1500, niște păstori au descoperit o peșteră luminată de o flacără. Înainte de a se înapoia la casele lor au ajuns, cu efort, în râpa unde se afla peștera, iar acolo au găsit moaștele sfântului și o piele de animal pe care era povestită viața sfântului. Era cel mai mare dintre cei 13 copii ai familiei și, după moartea tatălui, a descoperit că, pentru a le asigura hrana, mama sa dansa într-un local. Din acel moment Fanurie a părăsit familia și și-a închinat viața slujirii lui Dumnezeu, în post și rugăciune.
Tradiția spune că, pentru mântuirea mamei, Sfântul Fanurie a făcut tot ce i-a stat în putință. Chiar în momentul martirajului, prin ucidere cu pietre, sfântul s-a rugat ca tot cel ce se roagă pentru mama lui să fie miluit de către Dumnezeu. Ritualul cere ca rugăciunea să fie însoțită de o turtă făcută din nouă ingrediente, împărțită, după binecuvântarea preotului, săracilor.
Istoric Biserica Greacă. Prima biserică ortodoxă atestată la Tomis a fost construită de comunitatea greacă în anul 1862, o bisericuţă din lemn cu două camere, una din ele servind drept sală de clasă. Devenind neîncăpătoare, în anul 1865 a început construcția unei biserici de piatră, finalizată în 1867, la baza ei stând firmanul de construire dat de către Sultanul Abdul Aziz. Planul arhitectural și de construcție al bisericii a fost întocmit de către arhitectul grec I. Teoharidi.
Clădirea, în formă dreptunghiulară, nu are turle, întrucât bisericile creştine din Imperiul Otoman nu erau mai înalte decât moscheile musulmane. Pictura bisericii a fost executată de un renumit pictor aghiograf de la Muntele Athos. De-a lungul timpului, a fost adăugat cafasul pentru cor, două balcoane laterale şi clopotnița, încadrată, în anul 1947, în latura dreaptă, fără afectarea stilului arhitectural.
În anul 1954 biserica a fost declarată „Monument istoric” şi, în anul 2004, a fost inclusă pe lista de Patrimoniu Naţional şi Cultural.
 Datorită lipsei fondurilor şi a stării de degradare, membrii Comunităţii Elene au cerut aprobarea Patriarhiei Române ca lăcaşul de cult să treacă în administrarea Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1974, Patriarhia Română a aprobat includerea bisericii parohiale în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului şi a Dunării de Jos. Între anii 1984-1991 şi 2006-2010 s-au desfăşurat lucrări de raparaţii capitale. Biserica a fost pictată din nou, cea veche fiind alterată de scurgerea timpului. Aceasta a fost realizată de către pictorul Nicolae Radu, între anii 1988-1990, și sfințită în 1991.
Slujbele se oficiază atât în limba română, cât şi în limba greacă.
  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.