Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Constanța, capitala internațională a lecturii(1127)

În perioada 1-5 septembrie 2015, municipiul Constanța devine capitala internațională a lecturii, prin găzduirea Olimpiadei Internaționale de Lectură, pentru elevii din clasele a VII-a – a XII-a, competiție aflată la cea de-a II-a ediție și organizată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prin Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța.

Timp de patru zile, 63 de elevi din România, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia și Turcia își vor pune în valoare competențele de lectură, cultura generală și experienţa în universul cititului. Lotul României este format din 34 de elevi, laureați ai etapei naționale a Olimpiadei de limbă, comunicare și literatură română și a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață”; loturile din afara țării sunt reprezentate de elevi performanți în studiul formal și informal al literaturii comparate. Olimpiada se organizează pe două secțiuni: de antrenament (13-15 ani- se evaluează competențele de lectură și de sensibilizare culturală) și de performanță (15-19 ani- se evaluează competențele de lectură, media și de comunicare)

Programul olimpiadei cuprinde două cursuri, susținute miercuri, 2 septembrie, de prof. univ. dr. Liviu Papadima și, respectiv, de conf. univ. dr. Angelo Mitchievici, urmate de proba scrisă și de o dezbatere ce vor avea loc joi, 3 septembrie, urmând ca rezultatele finale să fie comunicate vineri, 4 septembrie.

Deschiderea oficială a competiției va avea loc miercuri, 2 septembrie 2015, ora 10.00, în sala „Remus Opreanu”, Instituția Prefectului, în prezența reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Universității din București și Universității „Ovidius” din Constanța.

 

  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.