Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Primăria Constanța organizează Festivalul Iernii, Revelion 2016 și Târgul de Turism Intern şi Internaţional(673)

Primăria Constanța a publicat un anunț de participare la procedura de selecţie pentru susţinerea de fonduri financiare nerambursabile a organizării proiectelor nonprofit de interes general Festivalul Iernii, Revelion 2016, Târguri de Turism Interne şi Internaţionale.

Primăria îşi propune să acorde fonduri financiare nerambursabile, în anul 2015, din bugetul propriu al municipiului Constanţa aprobat prin H.C.L. nr. 2/2015, pentru susţinerea organizării proiectelor nonprofit de interes general, „Festivalul Iernii”, „Revelion 2016”, „Târgul de Turism Intern şi Internaţional”. Baza legală este reprezentată de Legea 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non profit.

”Festivalul iernii” se va realiza prin desfăşurarea unor spectacole pentru copii şi tineret - colinde și tradiţii, colinde religioase, coruri, muzică şi dansuri, teatru de păpuşi, muzică uşoară, muzică populară, etc., în perioada 04.12.2015 - 27.12.2015, precum şi prin amplasarea unui patinoar care va funcţiona pe durata sezonulul de iarnă, în parcarea Pavilionulul Expoziţional. Atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă în vederea organizării şi derulării proiectului nonprofit de interes general „Festivalul Iernii” se va face pe baza principiului „cel mai mare punctaj obţinut în limita bugetului aprobat, punctaj realizat ca urmare a aplicării următoarelor criterii: preţul cel mal scăzut, raportul (procentajul) realizat între valoarea contribuţiei proprii si valoarea totală a finanţării solicitată de la autoritatea finanţatoare, experienţă în organizarea unor evenimente asemănătoare, durata unui spectacol, oferta care va cuprinde proiectul cu gradul cel mai mare de calitate şi complexitate.

Proiectul nonprofit de interes general „Revelion 2016” se va realiza prin desfăşurarea unui spectacol care să marcheze trecerea dintre ani, în locaţia Piata Ovidiu. Atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă în vederea susţinerii spectacolului ce va fi organizat cu ocazia evenimentului „Revelion 2016” se va face pe baza aceloraşi principii ca şi în cazul „Festivalului iernii”.

Proiectul „Târgul de Turism Intern şi Internaţional” se va realiza prin participarea la târguri de turism naționale și internaționale având ca scop promovarea stațiunii Mamaia ca destinație turistică. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.