Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

Statutul parlamentarilor se întoarce în Parlament, după ce CCR l-a declarat neconstituţional!(1367)

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis ca Statutul senatorilor şi deputaţilor este neconstituţional.


Curtea Constituţională a dezbatut, astăzi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu referitoare la statutul parlamentarilor, după ce acesta a fost declarat neconstituţional în două rânduri, după obiecţii formulate de PDL. Printre motivele invocate de preşedinte se numără faptul că parlamentarii au introdus noi prevederi prin care îşi arogă atribuţii care îi revin puterii judecătoreşti.


Ca urmare a acestei decizii, parlamentarii s-ar putea să aibă o surpriză şi să fie rechemaţi la muncă în timpul vacanţei parlamentare, în cazul în care se va decide convocarea unei sesiuni extraordinare pentru a se pune în acord statutul parlamentarilor cu hotărârea CCR.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.