Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Hans Klemm a depus jurământul în calitate de ambasador al SUA în România(734)

Hans G. Klemm a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, miercuri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Departamentului de Stat, în prezenţa secretarului de Stat, John Kerry, şi a ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior.

În alocuţiunea avută cu ocazia ceremoniei, secretarul de Stat american, John Kerry, a prezentat România drept un aliat de încredere al SUA, subliniind relaţia excelentă dintre cele două state şi cooperarea în promovarea stabilităţii în plan regional şi global, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de ambasada României în SUA. John Kerry a evidenţiat în special colaborarea din cadrul operaţiunilor din Irak şi Afganistan.

De asemenea, secretarul de stat a vorbit despre aprofundarea relaţiilor economice şi comerciale dintre SUA şi România, arătând că ţara noastră are unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creştere economică din Europa.

Oficialul american a salutat angajamentul ferm al României pentru respectarea statului de drept şi eforturile de a combate fenomenul corupţiei, menţionând campania hotărâtă dusă în acest sens de autorităţile de la Bucureşti. El a arătat că ţara noastră reprezintă un exemplu, în acest sens, pentru ţările vecine.

La rândul său, noul ambasador american, Hans G. Klemm, a subliniat relaţiile bilaterale excelente dintre România şi Statele Unite, evidenţiind statutul ţării noastre de aliat de încredere al SUA şi partener NATO.

Hans G. Klemm a precizat că, în calitate de ambasador, se va concentra asupra dezvoltării relaţiilor economice româno-americane. Totodată, s-a referit la combaterea corupţiei din România, precizând că oferirea de asistenţă în acest domeniu va fi una dintre priorităţile mandatului său. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.