Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

Primarul de la Cernavodă vrea faleză ca la Balcic!(1587)

Gheorghe Hânsă vrea ca după reabilitare faleza din Cernavodă să arate la fel ca cea de la Balcic. Reabilitarea falezei oraşului reprezintă o prioritatea pentru administraţia locală din Cernavodă până la finalul acestui an. Faleza urmează să fie construită de-a lungul Canalului Dunăre Marea- Neagră. “Am solicitat deja reactualizarea PUZ al falezei şi împreună cu aleşii locali intenţionăm o vizită la Balcic pentru a cunoaşte modelul de reabilitare al falezei din această localitate, pe care administraţia locală o realizează din fonduri europene”, a precizat Gheorghe Hânsă.

Tot pentru următoarea perioadă, edilul şi-a propus finalizarea lucrărilor de reabilitare ale Parcului Central. Din toamnă urmează asfaltarea şi construirea celor două Centrale Electrice Fotovoltaice. În programul de asfaltare vor intra într-o primă etapă 14 străzi principale ale oraşului, care vor fi reabilitate prin programul de finanţare credit furnizor. Programul care va include şi repararea trotuarelor şi înlocuirea bordurilor se ridică la 3 milioane de euro.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.