Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Jucării contrafăcute descoperite în portul Constanţa Sud Agigea(786)

Ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectorii vamali au efectuat, pe baza analizei de risc, controlul unui container sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Ilfov.

În urma controlului, au fost descoperite 1.536 de jucării (maşinuţe din plastic), susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 80.000 lei dacă ar fi originale.
Bunurile în cauză au fost indisponibilizate de către lucrătorii vamali, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală administratorului societăţii comerciale în cauză, un cetăţean chinez, în vârstă de 32 de ani, cu reşedinţa în Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.

  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.