Trenul „Tanța și Costel” a plecat din gara Medgidia(1244)
Festivalul Național de Teatru „Tanța și Costel” a ajuns la final.
Cea de-a patra ediție a festivalului a adus alături trupe de teatru din toată țara, actori și regizori care au jucat în fața publicului piese cunoscute sau mai puțin cunoscute și chiar o premieră - „Oameni moderni” de Aura Buzdugan, interpretată de trupa ProActoria a Teatrului Popular Mediaș și regizată de Marinela Brânză. La succesul acestei ediții a participat negreșit și publicul, care a fost numeros în fiecare seară, sala Cercului Militar dovedindu-se prea mică pentru toți cei care au dorit să vizioneze piesele de teatru.
Ultima piesă jucată în cadrul festivalului a fost „Regele Lear în noaptea revelionului” regizată de Ion Crișu și interpretată de trupa „Thetis” a Casei de Cultură Ioan N. Roman. O comedie prin care regizorul a adus un omagiu simbolului ediției de anul acesta – actorul. La finalul celor trei seri de regal actoricesc a avut loc festivitatea de premiere, în care toți participanții la festival și toți cei implicați în organizare au fost felicitați de comitetul de organizare – comandantul Garnizoanei Medgidia, col. dr. Gheorghe Rotariu și primarul Marian Iordache. Trenul „Tanța și Costel”, metafora pe care a folosit-o regizorul Ion Crișu pentru a vorbi despre acest festival deosebit, a plecat din gara Medgidia, așteptând cu nerăbdare următoarea gară.
„Vă mulțumim tuturor că ați fost alături de noi și în acest an, o ediție extraordinară, plină de emoție! Ne bucurăm enorm că publicul a fost prezent în număr atât de mare și sperăm ca la ediția următoare să ne ridicăm la același nivel și chiar mai sus”, a declarat primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache.