Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Articole sportive de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute şi bluze sport nedeclarate, în valoare de 1 milion lei, descoperite în portul Constanţa(911)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectorii vamali au descoperit într-un container sosit în P.P.F. Constanţa din S.U.A., articole sportive de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute cu o valoare de aproximativ 1.000.000 lei dacă ar fi originale şi peste 100 bluze de trening nedeclarate.

În data de 25.09.2015, în intervalul orar 09.30 – 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectorii vamali au efectuat, pe baza analizei de risc, controlul unui container sosit în P.P.F. Constanţa din S.U.A. pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Ilfov.
În urma controlului, au fost descoperite articole sportive de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 1.000.000 lei dacă ar fi originale şi 102 bluze de trening nedeclarate, cu o valoare de aproximativ 10.000 lei.
Bunurile în cauză au fost indisponibilizate de către lucrătorii vamali, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală administratorilor societăţii comerciale în cauză, doi cetăţeni coreeni cu reşedinţa în judeţul Ilfov, în vârstă de 46 respectiv 47 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată, cât şi pentru infracţiunea de „folosire de acte nereale la autoritatea vamală” faptă prevăzută şi sancţionată de art. 272 din Legea 86 / 2006 Codul Vamal al României.
  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.