Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic

Azi este ultima zi pentru plata impozitelor şi taxelor(865)

Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa aminteşte contribuabililor că azi, 30 septembrie 2015, este termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente semestrului al II-ea.

Pentru neachitarea la termen a obligaţiilor fiscale principale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 2% pe lună şi fracţie de lună, până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Începând cu data de 1 octombrie se va demara procedura de urmărire şi executare silită şi se vor comunica somaţiile de plată. Dacă în termen de 15 zile nu se vor achita debitele datorate se va proceda la înfiinţarea de popriri şi la instituirea de sechestre. Termenul de înfiinţare a popririlor pe conturile bancare este de 30 de zile de la comunicarea somaţiilor. Poprirea vizează veniturile şi disponibilităţile băneşti pe care debitorul le are (exemplu: salariu, pensie, chirie de încasat, depozit bancar etc.) iar măsura sechestrului se aplică asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestuia. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.