Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Conflict de muncă la CFR

Conflict de muncă la CFR(968)

Sindicaliştii din domeniul feroviar anunţă declanşarea conflictului de muncă, după ce contractele colective înregistrate la CFR, CFR Marfă şi CFR Călători au expirat şi nu s-a ajuns la consens pentru a încheia noilor contracte, angajaţii dorind şi creşteri salariale de cel puţin 10%.

În 30 septembrie a încetat valabilitatea acordurilor colective înregistrate la cele trei unităţi de cale ferată - CNCF CFR SA, SNTFM CFR Marfă SA şi SNTFC CFR Călători SA -, fără a se realiza consensul în ceea ce priveşte încheierea noilor contracte colective de muncă cu valabilitate de la 1 octombrie 2015, au arătat, vineri, şase federaţii sindicale din domeniul feroviar, într-un comunicat de presă.

"Având în vedere faptul că reprezentanţii administraţiilor feroviare angajaţi în procesul de negociere nu au asumat semnarea contractului colectiv de muncă cu soluţionarea revendicărilor formulate de organizaţiile noastre, reprezentanţii sindicali nu au semnat contractul colectiv de muncă şi nici vreun alt acord colectiv", se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.

Sindicaliştii spun că deşi în cursul ultimilor patru luni au iniţiat demersuri, însoţite de nenumărate adrese oficiale, la factorii decizionali, participând la toate întâlnirile de analiză organizate la nivelul Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii, Companiei Naţionale de Căi Ferate, Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă şi Societăţii Naţionale Feroviare de Transport Feroviar de Călători, până în 30 septembrie au primit doar promisiuni şi asigurări că problemele vor fi rezolvate.

"Ministrul Transporturilor şi-a arătat disponibilitatea de a găsi soluţii la revendicările noastre, însă deocamdată nu pare să existe suficientă voinţă politică la nivelul Guvernului. În aceste condiţii, în cursul zilei de 1 octombrie 2015, organizaţiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar au notificat în mod oficial conducerile celor trei unităţi feroviare despre existenţa premiselor declanşării conflictului de muncă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 62/2011 - Legea dialogului social, aceasta fiind prima etapă prevăzută de lege", se mai arată în comunicat.

Revendicările federaţiilor sindicale vizează semnarea contractului colectiv de muncă, creşterea salariilor cu cel putin 10 la sută, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016 şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu legat direct şi explicit de siguranţa naţională.

Sindicaliştii mai solicită şi promovarea şi aprobarea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind Statutul personalului feroviar.

Compania CFR SA a arătat că îşi respectă obligaţiile în faţa salariaţilor, chiar dacă nu mai există contract colectiv de muncă semnat, iar conducerea va încerca în continuare să găsească, împreună cu partenerii sociali, soluţii pentru asigurarea drepturilor de care au beneficiat salariaţii, până la expirarea acordului.

"Compania îşi menţine deschiderea pentru un dialog transparent cu partenerii sociali, astfel încât să putem oferi angajaţilor condiţii sigure de muncă, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a activităţii companiei pe termen lung. CFR SA anunţă public disponibilitatea continuării discuţiilor într-un mod constructiv cu reprezentanţi sindicatelor feroviare, deoarece interesul care ne preocupă este comun în aceeaşi măsură, iar soluţiile pe care le vom găsi trebuie să fie soluţii de perspectivă, adică soluţii pentru siguranţa locului de muncă", a precizat compania, într-un comunicat de presă. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.