Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Ce acte vă trebuie la SPIT Constanța(661)

Toate operaţiunile din cadrul ghişeelor Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa se efectuează doar în baza actelor de identitate care se află în termenul de valabilitate menţionat pe document.

La expirarea termenului de valabilitate, titularul acestuia este obligat potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, cu modificările şi completările ulterioare, să se prezinte la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP), situat la adresa bd. Alexandru Lăpuşneanu nr. 116C, în incinta City Park Mall, sky level, pentru a solicita eliberarea unui nou act de identitate.

Menţionăm că taxa aferentă eliberării documentului se achită la orice ghişeu SPIT şi este în cuantum de 12 lei (7 lei contravaloarea cărţii de identitate+5 lei taxa timbru fiscal).
 
SPIT susţine campania de informare a constănţenilor cu privire la necesitatea utilizării actelor de identitate aflate în termen de valabilitate, demarată de către Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP).

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.