Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Traian Băsescu este așteptat să se înscrie astăzi în PMP

Traian Băsescu este așteptat să se înscrie astăzi în PMP(1241)

Anunţul înscrierii lui Traian Băsescu în PMP este aşteptat astăzi, când la sediul partidului este programată o conferinţă de presă susţinută de fostul preşedinte, acesta precizând, de altfel, încă de zilele trecute, că se va alătura partidului până în 10 octombrie.

"Până la ora 24.00 este timp", le-a răspuns fostul preşedinte Traian Băsescu jurnaliştilor care l-au întrebat dacă se va mai înscrie în PMP până în 10 octombrie, aşa cum a declarat săptămâna trecută.
Ier, PMP a anunţat că fostul preşedinte Traian Băsescu va susţine, astăzi, o conferinţă de presă la sediul partidului, fără a anunţa însă tema acesteia.
Pe de altă parte, surse din PMP au susţinut că la Congresul din 24 octombrie, care va avea loc la Sala Palatului, Partidul Mişcarea Populară se va redenumi, devenind "Mişcarea Populară", urmând să-şi schimbe totodată şi sigla şi să opteze pentru una asemănătoare celei a Partidului Popularilor Europeni.
Fostul preşedinte Traian Băsescu declara, în urmă cu o săptămână, că până în 10 octombrie se va înscrie în PMP, menţionând că vrea să creeze "un partid nou, care să nu fi fost implicat în toate compromisurile perioadei de tranziţie" şi că nu neapărat trebuie să fie "autoritatea executivă zero" a formaţiunii.
Întrebat atunci dacă va fi preşedintele PMP, Traian Băsescu a spus: "Nu ştiu. Va trebui să găsim o formulă. Cert este că până pe 10 octombrie mă voi înscrie în Partidul Mişcarea Populară, aici nu mai există dubii".
El a precizat că un Congres al formaţiunii politice este programat pentru 24 octombrie.
Băsescu a mai spus că obiectivul său este este acela de a construi un partid nou. "Eu nu am luat decizia de a fi preşedintele partidului, pentru că obiectivul meu este să construiesc un partid, plecând de la experienţa pe care o am, ceea ce nu înseamnă că neapărat trebuie să fiu autoritatea executivă zero a partidului, este suficientă şi autoritatea politică pe care o am", a adăugat fostul preşedinte.
Recent, la o emisiune a postului B1 Tv, solicitat să precizeze dacă va candida la congres la funcţia de preşedinte al PMP, Băsescu spunea: "Cred că mi-ar sta mai bine aşa, un preşedinte facultativ, onorific (...), că nici nu mă desconsider într-atât încât să spun că pot fi simplu membru ... probabil ceva onorific pe acolo".
Sursa: Mediafax.ro
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.