Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Singurul academician al UDTTMR a fost comemorat

Singurul academician al UDTTMR a fost comemorat(896)

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România, prin filiala Constanța și sub-filiala Palazu Mare, a organizat sâmbătă, 17 octombrie, la sediul central o activitate comemorativă dedicată singurului etnic tătar care a fost membru corespondent al Academiei Române: Musa Geavit.

În deschiderea evenimentului, președintele Filialei Constanța a UDTTMR, Prof. Univ. Dr. Ing. Ali Beazit, a prezentat un amplu material despre viața și activitatea fizicianului român de etnie tătară Musa Geavit, născut la Palazu Mare la data de 23 decembrie 1931. Cercetător de excepție la Măgurele, în domeniul fizicii plasmei, profesor universitar la facultățile de fizică ale universităților București și Constanța, membru corespondent al Academiei Române și Director General al Institutului de Fizică Atomică (IFA) în perioada 1997 – 1998, Musa Geavit a fost autorul a peste 500 de lucrări științifice, dintre care 130 apărute în reviste internaționale cotate ISI. Acestora li se adaugă 800 de citări în lucrări din literatura de specialitate și 27 de invenții. A lucrat în laboratoare de cercetare de prestigiu din SUA și Europa, multe dintre cercetări realizându-se în cadrul unor colaborări cu instituții de cercetare și învățământ superior din Franța, Germania, Japonia și SUA. Musa Geavit a decedat la data de 5 iulie 2010.

Despre activitatea renumitului fizician în cadrul vieții academice constănțene a vorbit prof. Univ. Dr. Victor Ciupină, fost rector al Universității „Ovidius” și colaborator al profesorului universitar Musa Geavit. Victor Ciupină a amintit faptul că fizicianul român de etnie tătară a dezvoltat două laboratoare de plasmă la Universitatea „Ovidius” și că numeroase colaborări internaționale în domeniul fizicii, printre care cea cu Universitatea din Innsbruck, i se datorează tot lui Musa Geavit.

La eveniment a participat și fiul fizicianului Musa Geavit, Faruc Geavit, care a dezvăluit celor prezenți și o parte mai puțin cunoscută a singurului tătar membru corespondent al Academiei Române. Este vorba despre pasiunea lui Musa Geavit pentru pictură, fizicianul având și câteva expoziții personale.

Despre personalitatea fizicianului Musa Geavit a vorbit și scriitoarea Ghiuner Akmola.

Cei prezenți au participat apoi la un scurt ceremonial religios la mormântul fizicianului Musa Geavit, care se află în Cimitirul Musulman din Palazu Mare.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.