Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Trei hoți din locuințe, prinși în flagrant(805)

Polițiștii aflaţi în desfăşurarea unor activităţi specifice în noaptea respectivă, au fost sesizaţi de Dispeceratul I.P.J. Constanţa despre faptul că în locuinţa unei femei din Poarta Albă se află o persoană suspectă, care la vederea părţii vătămate a părăsit imobilul fără a sustrage bunuri ori valori.

Persoana respectivă a fost văzută de victimă părăsind curtea locuinţei, însoţită de alte două persoane, care, ulterior s-au deplasat spre un autoturism cu care veniseră în zona.

În această situaţie, poliţiştii în colaborare cu cei ai Serviciului de Operaţiuni Speciale Constanţa au intervenit pentru prinderea celor trei, folosindu-se regulamentar armamentul din dotare, fiind executate opt focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime.

Urmare a acţiunii, oamenii legii, cu sprijinul colegilor din cadrul Secţiei 4 Rurale şi a Serviciului Acţiuni Speciale au reuşit imobilizarea a trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 32 de ani, bănuiţi de comiterea tentativei de furt din locuinţă, care în prezent se află la sediul I.P.J. Constanţa pentru audieri.

Cei trei sunt: Amiş Adem, de 25 de ani, Stoica Vasile, de 32 de ani, și Mustafa Osman, de 28 de ani.  


Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.