LUMINA Uneori, îmi pare că suntem pregătiţi pentru iad(1265)

Motto: ’’România nu e doar pământul pe care-l calc, ci şi cerul de deasupra ei’’

O religie cu cât mai falsă, cu atât are mai mulţi adepţi. Binele şi frumosul sunt doi versanţi ai aceleiaşi realităţi, divine, bunătatea garantând calitatea frumuseţii. Un mare romancier rus scria cândva că frumosul va salva lumea şi asta la puţin timp după un cunoscut filozof decretase că Dumnezeu a murit şi, dacă este aşa, atunci totul este permis. Este în fond treaba lor să gândească aşa, dar avem datoria să dezvelim credinţa strămoşească şi să încercăm a o interpreta simplu, ţărăneşte. Nu ne vom apleca nici pe latura ateistă, dar nici pe cea a idolatriei în sfinţi, uitând de posibilităţile directe de comunicare cu Dumnezeu prin simpla schimbare a mentalităţii, lucru, se pare, din ce în ce mai greu pentru naţiunea noastră. Nici dacă am trăi un veac şi n-am mai păcătui nimic, românul nu ar putea fi iertat de păcatele comise până acum. Principalul păcat al nostru este clevetirea, după cum îmi spunea bunul meu prieten, inginerul Gheorghe Păduraru. Ne place să bârfim şi mai ales să culegem produsele grădinii vecinilor, ignorând-o pe a noastră. Biserica dintr-un con de uitare pe vremea comuniştilor, care încuraja clandestinitatea şi infracţiunea de a păşi lângă un altar, a fost demonetizată astăzi, unii dintre concetăţenii noştri făcând apel la ea doar pentru evenimentele vieţii sau participă la slujbe cu gândul de a bârfi apoi. Aducerea uneori a moaştelor unor sfinţi creează o hărmălaie de nedescris, mulţimea înghesuindu-se să le atingă în credinţa că astfel le vor fie iertate păcatele, violurile, incesturile, furturile, blestemele, când mult mai simplu ar fi să încerce curăţenia propriului suflet. Icoanele sunt privite doar în intenţia unui troc cu divinitatea, îţi cer, îmi dai, altfel nu te mai recunosc. Foarte puţini dintre noi mai simt în adâncul sufletului cum sunt purtaţi spre lumina cea adevărată. Teoria e necesară, în opinia noastră, doar ca o pregătire pentru un mod de viaţă, care se poate transforma într-o înţelepciune a vorbirii care poate să ducă la moarte sau la renaştere. Privirea curată se va bucura mereu de creaţia lui Dumnezeu, deşi în jur vedem atâta haos, atâta nebuloasă. Priviţi cerul senin, de parcă îţi vine să-i mângâi albastrul. Urâtul îl fac oamenii şi, în ultima vreme, vine din tot ce este legat de ban, de valoare materială, atunci când dai cezarului ce ar trebui să fie numai pentru Dumnezeu. Dumnezeu, să nu uităm să vă spunem, nu a creat banul, acest ’’ochi al dracului’’. Vedeţi, pentru mine, o floare modestă, cum este margareta, e mult mai valoroasă decât cine ştie care alta adusă cu bani grei de nu ştiu unde. Trebuie să ne găsim timpul să ne cultivăm floarea şi vom descoperi că această floare nu are seamăn în lume…Aici cred că este taina frumuseţii. Ori acum, noi, în vârtejul schimbărilor, nu mai găsim timp să gândim, să privim sublimul din lucrurile simple şi ne căutăm bezmetic în cine ştie ce realitate virtuală. Parcă totul e făcut azi să ne închidă ochiul cel interior, să devenim doar o retină sau o cameră de luat vederi. Poate greşesc, dar îmi pare uneori că suntem pregătiţi pentru iad. Pentru a evita un asemenea destin nu este nevoie să apelăm la înţelepciunea orientală, cum se spune suspect de insistent în ultima vreme. Mai e ceva. Frumuseţea scapă raţiunii. Ultima trebuie să-şi plece capul înaintea celei dintâi. Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot pătrunde în miezul lucrurilor. Frumosul reprezintă frumuseţea spiritului care răspunde chemării divine şi transfigurează materia. Frumuseţea e strădania de sfinţire a omului, de aceea vă îndemn să priviţi icoanele din bisericile şi casele noastre, mai ales cele uitate. Chiar dacă nu recunoaştem nici măcar aproapelui, icoanele ne sunt cele cu care vorbim şi nu odată simţim cum sfinţii sunt mai vii decât noi. Icoana devine astfel o cale deschisă spre îndumnezeire. Cele trei valori fundamentale, adică adevărul, binele şi frumosul, dacă le privim ca un triunghi, au Binele în vârf, asumându-le cumva pe cele două. Cât despre frumuseţe, ea este splendoarea adevărului. De aceea Biserica este pentru unii doar un salon în care găsim toate cele trebuincioase. Dar astfel ignorăm biserica din familie şi cea din sufletul nostru, pe care noi le vom aduce în prim-plan. Şi cred că nimic nu ne poate face mai frumoşi decât fapta bună făcută în numele lui Dumnezeu, de la care avem toate cele folositoare.
 

Articole similare

• Atelier de pictură pe sticlă, de Sfânta Paraschiva
• Romana Amerling & The Henry Love Group: o seară între Viena, Paris și New York
• Trofeul „Dan Moisescu” merge la GAMURAR ELENA, din București
• În plin război, Constanța dădea zilnic masa gratuit la 1400 de copii
• Festivalul „Dan Moisescu”, la ediția a XXX-a. Două seri în care cântecul popular românesc aduce la Constanța tinere talente și mari artiști