Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Reapar regiunile?

Reapar regiunile?(1137)

Preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor, liberalul Victor Paul Dobre, a declarat că administraţia publică românească şi-a atins limitele şi se impune o reformă majoră administrativă. El a mai spus că formațiunea pe care o reprezintă vrea să revină la formula Ministerului Administraţiei si Internelor, nu cum este acum, cu administraţia la dezvoltare regională. "România are nevoie de o reformă majoră a statului, iar aceasta nu se poate face fără o reformă majoră administrativă. Aceasta urmează să cuprindă o reformă administrativ-teritorială. Viaţa ne obligă să ajungem la nivelul de regiuni. Evident că există discuţii să păstrăm judeţele, personal, cred că într-o primă etapă trebuie să ne păstrăm, cel puţin o perioadă judeţele, lucruri pe care le-au făcut şi alte ţări mult mai dezvoltate decât noi, Franţa, Spania etc. În viziunea noastră, în primă fază este să păstrăm judeţele, iar regiunile să preia ce are Bucureştiul în exces. Aş da un singur exemplu: CNADR, iar în opinia noastră, Bucureştiul poate gestiona, în continuare, autostrăzile, iar drumurile naţionale pot merge la nivel regional. Statul nostru arată nu numai ca în anii lui Ceauşescu, ci ca în anii lui Gheorghiu Dej, aceleaşi structuri instituţionale descentralizate, aceeaşi împărţire teritorială. România este un stat european şi trebuie să se alinieze la standardele europene", a mai adăugat vicepreşedintele PNL.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.