Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Medic cercetat penal pentru luare de mită(903)

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, au dispus la data de 28.10.2015, efectuarea în continuare a urmăririi penale şi la data de 29.10.2015, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatele CHIRVĂSUŢĂ CECILIA – medic cardiolog şi VLAD MARCELA – asistent medical, ambele din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale de procurorul de caz, a rezultat faptul că în cursul anului 2013, precum şi la data de 28.10.2015, inculpata CHIRVĂSUŢĂ CECILIA , în calitatea de medic în specialitatea cardiologie, angajat al Secţiei de cardiologie a Spitalului Judeţean Tulcea, prin acte materiale diferite realizate în temeiul aceleiaşi hotărâri infracţionale, a pretins şi primit cu titlu de mită, la date diferite, suma totală de 1.200 lei, pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de medic încadrat într-o unitate din sistemul public de sănătate constând în acordarea de îngrijiri medicale unui pacient şi pregătirea documentaţiei aferentă unui dosar de pensionare pe caz de boală. Totodată, inculpata VLAD MARCELA, în calitate de asistent medical al unităţii spitalicești mai sus-menţionate, a primit suma totală de 300 lei, la date diferite, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.
La data de 28.10.2015, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore faţă de cele două suspecte . La data de 29.10.2015, s-a propus judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Tulcea, arestarea prevenită a inculpatei CHIRVĂSUŢĂ CECILIA, pe o perioadă de 30 de zile, iar instanţa de judecată a hotărât luarea măsurii prevenite a arestului la domiciliu. Faţă de inculpata VLAD MARCELA, s-a dispus, la aceeaşi dată, de către procurorul de caz, luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
În cauză cercetările s-au desfăşurat cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Tulcea şi cu aportul Inspectoratului de Jandarmi Tulcea. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.