Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente

Noi informaţii despre incendiul din Colectiv - Medici: Aerul din club conţinea o combinaţie de otrăvuri greu de imaginat. Pacienţii au arsuri nemaiîntâlnite(717)

Aerul din clubul Colectiv conţinea o combinaţie de otrăvuri greu de imaginat care a cauzat intoxicaţie şi arsuri cum medici cu o îndelungată experienţă nu au mai văzut, potrivit doctorilor Ioan Lascăr şi Dan Enescu.

Şeful Clinii de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, a declarat luni seară că Universitatea Politehnica a făcut o evaluare a compoziţiei aerului din Colectiv, ce a relevat "o combinăţie de otrăvuri cum greu şi-ar fi imaginat cineva că există", respectiv de monoxid şi dioxid de carbon, monoxid şi dioxid de azot, acid cianhidric, acid clorhidric, toluen şi xilen.

Astfel, chiar dacă iniţial au plecat pe picioare de la club, răniţii au avut apoi o stare de rău.

Totodată, cei spitalizaţi au o evoluţie imprevizibilă, nemaiîntâlnită, şi în cazurile în care arsurile nu sunt foarte extinse, potrivit medicului.

La rândul său, managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu", Dan Enescu a spus că nu a mai văzut arsuri ca la victimele incendiului din Colectiv, deşi a tratat de-a lungul activităţii 20.000 de arsuri, inclusiv pe ale bebeluşilor de la Maternitatea Giuleşti.

Cei doi medici au făcut aceste declaraţii la conferinţa la care au participat luni seară la Amabasada Franţei, cu ocazia vizitei la Bucureşti a unor medici francezi, în cadrul unui program de cooperare pentru realizarea unor centre pentru tratarea arsurilor. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.