Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica

Senatorul Gigi Chiru își donează salariul pe o lună victimelor din Colectiv(923)

Senatorul Christian Gigi Chiru i-a trimis lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, o adresă prin care îi solicită acestuia deschiderea unui cont, la nivelul instituției, pentru strângerea de fonduri ce vor fi puse, atât la dispoziţia persoanelor aflate în acest moment în spitalele din Bucureşti, cât şi a familiilor aflate în nevoie, ca urmare a incendiului din clubul Colectiv.

„Simt mâhnirea din rândul oamenilor care au ieșit ieri în stradă, pentru a-și exprima indignarea față de clasa politică. În aceste momente, consider că solidaritatea cetățenilor față de dezastrul de la Colectiv nu ar trebui politizată, iar indignarea oamenilor din stradă ar trebui să fie o lecție pentru noi toți, astfel încât cei responsabili să aibă decența să își dea demisia. Astăzi, solidaritatea nu ţine de statut, de culoare politică, ci de empatie, de omenie, iar noi avem datoria de a fi alături de cei aflaţi în suferinţă. Nu este normal să se întâmple astfel de tragedii pentru a ne face să ne gândim la durerea semenilor noştri. Sunt tată a patru copii, doi dintre ei de vârsta celor care au pierit, iar ceea ce s-a întâmplat în clubul Colectiv a fost un şoc. I-am trimis o adresă președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, prin care i-am solicitat deschiderea unui cont la nivelul instituției, pentru strângerea de fonduri pentru toți cei care au avut de suferit de pe urma acestei tragedii, ca un gest creștinesc. În calitate de senator și reprezentant al cetățenilor din Constanța, eu îmi donez salariul de parlamentar din această lună pentru ajutorarea victimelor din clubul Colectiv. Sunt convins că sunt oameni care au mai multă nevoie de acești bani. Mi-aș dori ca acest exemplu să fie urmat și de alți senatori, pentru că și eu, ca parlamentar, am aceleași temeri pentru copiii mei, ca toți ceilalți. În acea noapte, ar fi putut să fie și copiii mei acolo”, a declarat senatorul constănțean, Christian Gigi Chiru. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.