Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Constănțeni săraci, ajutați cu bani din fondul de rezervă al Guvernului(757)

Guvernul a aprobat, astăzi, o Hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 1.761.000 de lei. Aceste ajutoare vor sprijini 844 de familii și persoane singure, afectate de calamități naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială.

Actul normativ acordă suma de 1.422.100 lei astfel:

· Unui număr de 11 familii aflate în situații dificile cauzate de calamități naturale, inundații și alunecări de teren, din județele: Hunedoara, Mureș, Neamț, Satu Mare, Teleorman și Vrancea;

· Unui număr de 21 de familii afectate de incendii, din județele: Bacău, Buzău, Giurgiu, Ialomița, Iași, Neamț, Satu Mare, Suceava, Vrancea și din municipiul București;

· Unui număr de 346 de familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de starea gravă de sănătate, sărăcie extremă, ori alte cauze care pot conduce la excluziunea socială. Aceste familii locuiesc în județele: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și în municipiul București.

În plus, actul mai prevede ca ajutoare de urgență în sumă de 104.100 de lei să fie direcționate către 136 de familii și persoane singure din județul Sălaj, iar un ajutor în valoare de 234.800 de lei să fie acordat unui număr de 330 de familii și persoane singure din județul Neamț. Aceste persoane au fost afectate de calamități naturale, respectiv precipitațiile abundente însoțite de grindină produse în lunile mai-iulie 2015.

Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificați în urma anchetelor sociale realizate de Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București. Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.