Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Asociația Civică „Pentru Constanța” susține Academia Navală “Mircea cel Bătrân” (ANMB) în promovarea evenimentului “Zilele Porţilor Deschise”,(1147)

Asociația Civică „Pentru Constanța” susține Academia Navală “Mircea cel Bătrân” (ANMB) în promovarea evenimentului “Zilele Porţilor Deschise”, cu ocazia împlinirii a 143 de ani de învățământ superior de marină. Evenimentul va avea loc pe 3 și pe 4 decembrie 2015 la sediul ANMB din str. Fulgerului, nr. 1.

În cele două zile, participanții vor putea vizita instituția care a format mii de profesioniști ai mării. Cei care vor trece porţile deschise ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” vor face un tur al celor mai performante simulatoare de navigație şi îşi vor imagina viaţa pe mare prin istorisirile marinarilor experimentați, dar și ale cadeților aflaţi la început de drum pe ape.

„Este un lucru cunoscut faptul că meseria de marinar este una frumoasă, dar dificilă şi deosebit de complexă. Să descoperi secretele mării, departe de casă şi de cei dragi, nu este pentru oricine. Vreme de 143 de ani, instituţia pe care am deosebita onoare să o conduc a pregătit mii de specialişti în domeniul marinei. În tot acest răstimp, Academia a trecut inevitabil prin numeroase transformări, dar valorile și principiile pe care și-a construit renumele au rămas neschimbate”, spune Prof. Univ. Dr. Ing. Vergil Chițac.

„Asociaţia Civică „Pentru Constanţa” a ales să se alăture Academiei Navale în organizarea acestui eveniment pentru a da ocazia constănţenilor să afle cum se învaţă marinăria. Considerăm că această acţiune continuă cu succes campania „Iubeşte Marea” pe care asociaţia noastră a organizat-o în vara acestui an. Constănţenii, în special tinerii, trebuie să înţeleagă importanţa mării în viețile noastre, în viaţa oraşului, să se apropie de ea şi, de ce nu, să urmeze o carieră marinărească”, a declarat Luiza Bota, coordonatorul asociației.

În zilele următoare, constănțenii vor primi un pliant care conține invitația la eveniment și oferta educațională a ANMB.

Asociația Civică “Pentru Constanța”, un ONG înfiinţat în iunie 2014. Prin statutul său, asociația încurajează iniţiativele care oferă oportunităţi pentru voluntariat, muncă în folosul comunităţii şi ajutor reciproc pentru toate vârstele şi grupurile sociale. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.