Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Dezbatere publică privind strategia de descentralizare administrativă(694)

La inceputul lunii decembrie se va lansa în dezbatere publică strategia de descentralizare administrativă a ţării, după cum a menționat vicepremierul Vasile Dâncu la Radio România Actualităţi, completând că trebuie văzute care sunt deficitele de dezvoltare între judeţe şi cum pot fi suplimentare resursele unde este nevoie printr-o strategie de dezvoltare şi de descentralizare, cum este cazul refundamentării filosofiei ghişeului unic şi implementarea acolo unde se poate a circuitului electronic al hârtiilor, a unui e-government. De asemenea în acest moment pare că împărţirea pe regiuni a ţării nu este cea mai fericită, iar acest lucru va fi discutat după descentralizare, arătând că pentru modificarea acestora este nevoie de consens pentru revizuirea Constituţiei.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.