Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
URARE DE SFÂNTUL NICOLAE

URARE DE SFÂNTUL NICOLAE(1219)

Astăzi este Sfântul Nicolae sau Moş Nicolae, aşa cum îl cunosc copiii, unul dintre cei mai populari din România, iubit și așteptat cu nerăbdare de toți oamenii, indiferent de vârstă sau stare socială. Sf. Nicolae s-a evidențiat prin bunătate deosebită față de cei lipsiți, ocrotitor al fetelor, ajutător al familiilor numeroase, apărător al celor oropsiți și asupriți, călăuzitor pentru cei care se află în călătorie, pe uscat sau pe ape. Peste un million de persoane poartă numele de Nicolae sau diminutive ale acestora, plus că avem multe biserici și mănăstiri care au ca hram tot pe Sf. Nicolae. Puțini dintre cititorii noștri știu că Mihai Viteazul, marele voievod roman, purta în luptele sale pentru unitate, mâna dreaptă din moaștele Sfântului Nicolae. Primele bisericii închinate Sf.Nicolae au fost ctitorite de cnejii români din Hațeg. Dar și mănăstirea Probota, ctitorită de Petru Rareș, are ca hram tot pe Sf.Nicolae. Astăzi moaștele Sfântului se află într-o biserică catolică din Bari-Italia. Numele de ‘’Nicolae’’ vine din limba greacă, de la verbul ‘’nikao=a învinge, a birui’’. În fiecare an, pe 6 decembrie, Biserica ne pune în fața ochilor noștri icoana Sfântului Nicolae. Sfântul Nicolae sau Moş Nicolae deschide sezonul sărbătorilor de iarnă, dar este şi o ocazie ca românii să trimită urări, mesaje, felicitări prietenilor care poartă numele de Nicolae, Nicoleta, Nicuşor, Niculiţă, Niculina, Nicu, Nicole. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată la faţă. Este o uşurare, dar şi o mare teamă pentru cei mici, care-și pregătesc ghetuțele de cu seară pentru a vedea dacă trece Moșul și pe la ei.
Redacția TIMPUL speră ca ziua numelui să aducă tuturor cititorilor noștri multe motive de a sărbători, un trandafir, o floare și o rază de soare să vă lumineze inima în această zi deosebită, sufletul să vă vibreze în armonie și pace, iubirea să vă primească în brațele-i care poartă numele de Nicolae, Nicoleta, pline de căldură și duioșie, iar norocul să vă urmeze oriunde.
LA MULȚI ANI de Sf.Nicolae tuturor constănțenilor care poartă numele de Nicolae, Nicoleta, Nicușor, Niculiță, Niculina, Nicu, Nicole! Să ne trăiți că ne trebuiți!


Redacția TIMPUL
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.