Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Replica primarului din Mangalia la acuzațiile FPTR

Replica primarului din Mangalia la acuzațiile FPTR(1153)

Primarul Mangaliei, Radu Cristian consideră nejustificate și lipsite de o bază reală declarațiile reprezentanților Federației Patronatelor din Turism, conform cărora tarifele la cazare pot fi majorate în urma modificării impozitului pe clădiri. „Pentru anul 2016, la persoanele juridice, Primăria Mangalia a eliminat taxa verde taxa de liniște, precum și taxa hotelieră, care nu se mai regăsește Codul Fiscal. Prin urmare, chiar dacă au fost aplicate unele majorări, prin compensare, taxele se mențin la nivelul din anii precedenți”, a subliniat primarul. Administrația Locală a organizat o dezbatere publică pe tema proiectului de impozite și taxe al Municipiului Mangalia pentru anul 2016, care a fost anunțată în presă în timp util. La aceasta nu s-a prezentat niciunul dintre reprezentanții asociațiilor profesionale sau din partea reprezentanților Federației Patronatelor din Turism, dar nici mare parte dintre consilierii locali. Dintre cei 19 consilieri pe care îi are Mangalia, doar cinci au venit la dezbatere. „Ne-am fi dorit un interes mai mare și din partea agenților economici, care au active în stațiunile din sudul litoralului. În acest moment, sunt peste 146 de agenți economici din turism, cu peste 262 de active, respectiv clădiri cu destinație turistică. Datoriile acestora către bugetul local, la ora actuală, se ridică la o sumă totală de aproape 3,5 milioane de euro. Dintre aceștia, puțin peste 20 și-au evaluat și declarat corect activele și au plătit către bugetul local sumele reale”, a mai declarat primarul. „Menționăm că noua cotă a impozitului pe clădiri, respectiv 1,95%, este doar în stadiul de propunere, nefiind finală. Interesul nostru este să lărgim masa impozabilă, nu să mărim taxele, pentru a încuraja mediul de afaceri și investițiile, mai ales că în anul 2015, în urma eforturilor comune ale administrației locale și ale agenților economici din zonă, numărul turiștilor a crescut considerabil”, a mai completat Radu Cristian. Pentru ca cele șase stațiuni aflate în administrarea Mangaliei să ofere condiții decente turiștilor, este nevoie de o infrastructură bine pusă la punct. „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii turistice nu se poate face fără contribuția directă a agenților economici care fac profit din activitățilr turistice. Administrația locală este permanent deschisă propunerilor, sugestiilor și proiectelor venite din partea mediului de afaceri din zonă, astfel încât turismul din sudul litoralului să se dezvolte într-un ritm susținut”, a conchis edilul Mangaliei.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.