Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

”La marginea mării” - spectacol dedicat lui Mihai Eminescu(1290)

Asociaţia Civică „Pentru Constanţa” în colaborare cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România organizează vineri, 15 ianuarie 2016, la ora 18.30, în sala teatrului, spectacolul „La marginea mării” dedicat marelui poet Mihai Eminescu.
Evenimentul face parte din campania „Iubește Constanța”, al cărei scop este să redea constănţenilor Constanţa frumoasă, să le arate Constanţa altfel.

”Spectacolul va cuprinde lieduri pe versuri de Eminescu, în interpretarea sopranei Laura Eftimie și a baritonului Marius Eftimie, acompaniați la pian de Andrada Ștefan, un moment de balet susținut de Amalia Mândruţiu şi Horațiu Cherecheș, prim-solişti la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa, urmat de „Câteva reflecţii asupra gândirii poetice eminesciene" aparținând lui Angelo Mitchievici, președintele Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea.
La final ne vom bucura de un recital liric de excepție al actorilor Maia Morgenstern și Marius Manole.
Totodată vom premia liceenii constănțeni care au obținut rezultate la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română 2015.
Cei prezenţi vor putea admira în foaierul teatrului expoziția “Eminescu în grafica lui Salmen” din colecția lui Viorel Lipovan”, au precizat reprezentanții asociației.

Înfiinţată în iunie 2014, Asociația Civică „Pentru Constanţa” are ca scop promovarea valorilor naţionale, responsabilitatea civică, consolidarea valorilor democratice la nivel local şi naţional. De asemenea, prin statutul său, Asociația încurajează iniţiativele care oferă oportunităţi pentru voluntariat, muncă în folosul comunităţii şi ajutor reciproc pentru toate vârstele şi grupurile sociale.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.