Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic

Trafic în creștere pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu(1214)

Aeroportul Internațional ”Mihail Kogălniceanu” a înregistrat, în anul 2015, 78.556 de pasageri comerciali, respectiv 2.227 de mișcări de aeronave comerciale. Comparativ cu anul 2014, încheiat cu un număr de 37.939 de pasageri comerciali și 982 de mișcări de aernoave comerciale, la finale anului 2015 a fost înregistrată o creștere de 107% în cee ace privește numărul de pasageri și de 126% referitor la numărul de nave. Reprezentanții aeroportului au precizat că alături de cele trei destinații operate în regim regulat, Milan, Londra și Istanbul, începând cu sezonul estival 2016 va fi disponibilă și o a patra destinație operată în regim regulat, Atena – Larnaca. ”Alte noi rute urmează să fie anunțate pe măsură ce negocierilr pentru acestea sunt finalizate”, a anunțat directorul aeroportului, Bogdan-Ionț Artagea.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.