Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Bretanion, primul episcop atestat al Tomisului(947)

Pe 25 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Bretanion, primul episcop atestat al Tomisului. Cu acest prilej, duminică, 24 ianuarie, începând cu ora 8.30 Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ierarhi Nicolae şi Bretanion”, de lângă localitatea 23 August
Sfântul Ierarh Bretanion, Episcop de Tomis
Născut în Capadocia, posibil ucenic al Sfântului Vasile cel Mare, Bretanion (Vretanion) a fost numit episcop al Tomisului în jurul anului 360. Dintr-o mărturie a istoricului bisericesc Sozomen se cunoaşte un episod din care reiese bărbăţia şi înţelepciunea sa.
Astfel, împăratul Valens, care era un aprig susţinător al ereziei ariene, a venit la Tomis după încheierea unei campanii războinice împotriva goţilor (369) şi, intrând în catedrala episcopală, a încercat să-l înduplece pe episcop să îmbrăţişeze credinţa arienilor prin participarea la Sfintele Taine alături de credincioşii arieni. Episcopul a refuzat, invocând hotărârile Sinodului I ecumenic de la Niceea (325), care condamnase arianismul, şi a părăsit biserica episcopală, mutându-se într-o altă biserică, împreună cu credincioșii ortodocşi. Faptul că s-a mutat dintr-un lăcaş de cult în altul denotă marea răspândire a creștinismului și faptul că, la Tomis, existau cel puțin două edificii de cult creștine.
Împăratul Valens s-a supărat pe episcop şi a încercat să-l exileze, dar, la scurt timp, l-a reașezat în scaunul episcopal de teama unei iminente răscoale a credincioșilor. Același lucru este consemnat și în „Acta Sanctorum”: „La Tomis, în Scythia Minor, se sărbătorește ziua Sfântului Bretanion, episcop care a strălucit în biserică printr-o admirabilă sfințenie și zel pentru credința strămoșească, sub împăratul Valens, căruia i s-a împotrivit.”
A avut un rol important și în redactarea şi trimiterea documentelor cu privire la transferarea moaştelor Sfântului Sava Gotul în Capadocia, la cererea Sfântului Vasile cel Mare.
Sf. Bretanion a condus Biserica Tomisului până aproape de anul 381, când s-a mutat către Domnul, în ziua de 25 ianuarie. Chipul sfântului este pictat în catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.