Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
editorial
POLITICIENI  ÎN  CĂLDURI

POLITICIENI ÎN CĂLDURI(2489)

Asistăm, în aceste zile, pe scena politică, la un veritabil război sexual, cei implicaţi direct bombardându-se reciproc cu tot felul de casete deocheate, C.D.-uri compromiţătoare, drăgălăşenii, 69, înregistrări pentru arhiva de aur XXL, etc. E un fel de chiloţiadă sau bătaie cu jartele, în câmp deschis, în care politicienii noştri învaţă să se deplaseze rapid cu pantalonii în vine.E prima urgenţă, pentru că nimănui nu-i convine să fie surprins sau filmat într-o astfel de poziţie, ca şi cum ai lua startul la un cros pionieresc. Altfel, cel vânat, pe motiv că s-a dus la…arat, nu are nicio şansă să mai scape din ambuscada pusă la cale cu dedicaţie. Ca întotdeauna, în preajma alegerilor, se înmulţesc povestirile amoroase, escapadele nocturne, idilele de ocazie şi aventurile pe canapea. În ton cu aceste manifestări, creşte apetitul sexual al politicienilor desemnaţi să candideze la funcţia de primar. Un politician intrat în călduri se manifestă ofensiv precum şoricelul care i-a pus gând rău pisicii. Reproduc una dintre lozincile sale războinice:” Dacă îţi vin de hac, praf te fac!”Revin la politicianul în călduri. Când e cocoş, când e curcan, cu mărgelele până la genunchi. Dar, de cele mai multe ori, cade de fazan. Politicianul intrat în călduri îşi schimbă cuibul. Sunt zile când cotcodăceşte şi se comportă ca o cloşcă. Se umflă în boaşe, e galeş sau taciturn. De regulă, se îndrăgosteşte lulea, ceea ce, acum, cu restricţiile europene la fumat, o să-i dăuneze grav din toate punctele de vedere. Este sezonul bombelor. Desigur, al bombelor sexy, manipulate pe bune, indiferent unde sunt plasate, sub o masă de protocol sau direct în aşternut. Din când în când, câte un uituc sau distrat din fire îşi lasă geamantanul murdar într-un spaţiu public. Alarmă, panică, mişcări importante de trupe, pasageri sau simpli amărăşteni. Din fericire, degeaba, pentru că totul se dovedeşte a fi o farsă de doi lei. Ca atare, unii reacţionează ca în bancul în care nimeni nu mai crede că vine lupul. În cazul bombei sexy, toate avertismentele s-au dovedit a fi reale. După cum se ştie, bombele sexy sunt foarte greu de dezamorsat. Dacă luăm în calcul momentul de vârf în care a ajuns războiul sexual, e limpede ca lumina zilei că politicienii noştri sunt în călduri. Nu este zi în care să nu auzim de un nou caz, de o nouă provocare pe această temă, ca rezultat direct al fierbinţelii care i-a cuprins pe iubăreţi. În astfel de situaţii, protecţia este foarte importantă. De pildă, foarte puţini ştiu ce gust au prezervativele roz cu însemnele PSD. Din această cauză, politicienii iubăreţi cad în groapa săpată de cei care, la ordin sau la comandă, le plasează o bombă sexy sau două, în funcţie de necesităţi. Anul acesta, erotismul politic coincide cu escapadele de după gratii ale lui Cristi Borcea, care a pus în funcţiune turometrul personal de făcut copii pe bandă rulantă. Prin acţiuni simple şi la obiect, chiar cu mişcări dese din buric, domnul Borcea a contribuit decisiv la creşterea demografică a populaţiei. Politicienii filmaţi în exerciţiul funcţiunii, adică, zic, cu bomba sexy în braţe, giugiulind-o intens pe toate părţile, au declarat că nu au nicio treabă cu natalitatea, fiind vorba de o dragoste efemeră. Politichia autohtonă este marcată profund de noul război sexual, printre iubăreţi numărându-se foşti miniştri, primari şi viceprimari, vedete etc. Pe toţi îi mănâncă fulgerător sau îi roade pe aceeaşi parte. Ca să se răcorească, fac pasul decisiv spre ceea ce cu toţii numim dragoste la prima vedere. Toţi cei care au căzut în plasa mafioţilor, care, acum, îi şantajează cu diverse filmuleţe, dau vina pe efectele colaterale generate de dragostea la prima vedere...Trec în revistă câteva dintre ele : stări blegoase cu infuzii de ceai din coada calului deştept, care se bătea cu ea pe piept ( cu coada, desigur), insomnii etc. Datorită caracterului ei vicios, se interzice cu desăvârşire dragostea la prima vedere!

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.