Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Promenada turistică de la Mamaia

Promenada turistică de la Mamaia(1072)

Promenada turistică de la Mamaia, staţiunea simbol românească la Marea Neagră, în urma unui proiect de reabilitare cu fonduri Regio, arată reasfaltată, aerisită, curată, cu numărul locurilor de parcare dublate, dar şi cu zone verzi extinse, ca să nu mai vorbim de locurile speciale dedicate unor evenimente publice de amploare. Acum vreo sută de ani, puţină lume ar fi putut visa ca nordul municipiului Constanţa- staţiunea Mamaia de astăzi-va deveni unul dintre cele mai vizitate locuri de la Marea Neagră. Pe atunci era aproape pustie, traversată, când si când, de pescari, ciobani si crescători de cai, toţi ignorând "comoara" care urma să atragă milioane de oameni: nisipul fin scăldat de soare şi răcorit de valuri. Odată ce portul Constanţa s-a impus drept cel mai important (ca trafic de mărfuri) de la Marea Neagră, şi staţiunea adiacentă s-a transformat în cel mai căutat loc pentru vacanţa estivală din ţară. Conform celor de la Inforegio, modernizarea s-a făcut pe o zonă extinsă, de-a lungul a şapte kilometri, între zona Satului de Vacanţă (cuprinsă între Bd. Alexandru Lăpuşneanu şi Bd. Mamaia) şi Staţiunea Mamaia - zona dintre Piaţeta Perla/Hotel Malibu şi Complexul Hotelier Bicaz. Demarat în 2013, proiectul a fost finalizat în vara trecută. Zidul de demarcare a plajei a fost refăcut prin placare, iar sistemul de canalizare a fost modernizat.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.