Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamente ar putea să facă şi distribuţie angro

Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamente ar putea să facă şi distribuţie angro(908)

Persoanele juridice autorizate să elibereze medicamentele către populaţie vor putea să desfăşoare şi activităţi de distribuţie angro de medicamente, cu respectarea legislaţiei în vigoare, propun mai mulţi parlamentari social-democraţi într-un proiect de lege depus la Senat. Proiectul de lege, iniţiat de 13 parlamentari PSD, modifică în acest sens legea privind reforma în domeniul sănătăţii. În prezent în lege li se interzice persoanelor juridice care eliberează medicamente populaţiei să desfăşoare activităţi angro de distribuţie de medicamente, ceea ce duce "la producerea unor grave prejudicii investitorilor privaţi mici şi mijlocii ce acţionează în domeniul comerţului cu produse farmaceutice". Proiectul a fost depus pe 18 februarie şi se află în consultare publică la Senat.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.