Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
A fost lansată competiţia pentru desemnarea “Destinaţiei turistice culturale durabile 2016“

A fost lansată competiţia pentru desemnarea “Destinaţiei turistice culturale durabile 2016“(1119)

Reţeaua Europeană de Turism Cultural (European Cultural Tourism Network) este singura reţea pan-europeană pentru Dezvoltarea şi Promovarea Turismului Cultural. ECTN reuneşte profesionişti din domeniul turismului şi al culturii, din diverse regiuni europene, obiectivul principal al reţelei fiind schimburile de experienţă şi informaţii în ceea ce priveşte bunele practici identificate la nivelul regiunilor membre, precum şi dezvoltarea de noi abordări şi soluţii inovatoare în domeniul turismului cultural. ECTN este o asociaţie internaţională înfiinţată în temeiul legislaţiei belgiene, membrii ECTN fiind destinaţii turistice, autorităţi, ONG-uri şi institute de cercetare. Premiul ECTN se bazează pe o competiţie organizată în jurul unei teme anuale, fiind atât în beneficiul destinaţiilor, al comunităţilor, afacerilor, cetăţenilor, cât şi în beneficiul vizitatorilor. Premiul ECTN se adresează tuturor destinaţiilor turistice din Europa pentru recunoaşterea rezultatelor obţinute în domeniul turismului cultural. Tema ediţiei din acest an este „Patrimoniul Turistic Imaterial”, urmărindu-se promovarea rezultatelor acţiunilor din acest domeniu care au fost implementate şi care au avut un impact semnificativ la nivelul destinaţiilor, cu accent pe contextul local, regional, naţional sau european.

Principalele arii tematice avute în vedere sunt:

o Tradiţiile şi expresiile orale, având limbajul ca vector principal al expresiei culturale(proverbe, ghicitori, poveşti, basme, legende, mituri, cântece şi poeme epice, incantaţii, rugăciuni, melodii, spectacole dramatice, etc.);

o Artele spectacolului, având ca mijloace de expresie sunetul muzical şi mişcarea corporală(muzica vocală şi instrumentală tradiţională, dans, teatru, pantomimă, arta povestirii etc.);

o Practicile sociale, ritualurile şi evenimentele festive (ritualuri de cult, rituri de trecere,naştere, ritualuri de nuntă şi înmormântare, jurăminte de loialitate, jocuri tradiţionale, ceremonii sezoniere, practici specifice bărbaţilor sau femeilor, practici de vânătoare, pescuit şi cules, o mare varietate de expresii şi elemente fizice: gesturi şi cuvinte speciale, recitări, cântece şi dansuri, costume speciale, procesiuni, sacrificii de animale, produse culinare specifice, etc.);

o Cunoştinţele şi practicile referitoare la natură şi univers (festivaluri, limbaje şi practici ale artelor vizuale);

o Meşteşugurile tradiţionale (abilităţi implicate în crearea de produse meşteşugăreşti tradiţionale).
 

Destinaţiile câştigătoare vor fi recunoscute ca exemple de excelenţă, constituind surse de inspiraţie pentru alte destinaţii turistice şi încurajând dezvoltarea unor iniţiative regionale viitoare. Câştigătorii vor fi anunţaţi la ceremonia de decernare a premiilor organizată în cadrul conferinţei internaţionale privind turismul cultural „Patrimoniul Imaterial: Factor Esenţial pentru Dezvoltarea Turismului Durabil şi Responsabil”, care va fi organizată de ECTN, la Guimarães, Portugalia, în perioada 23-24 Septembrie 2016. Toţi candidaţii vor fi invitaţi să participe la această conferinţă şi la ceremonia de decernare a premiilor. Premiul ECTN se adresează tuturor destinaţiilor turistice din Europa pentru recunoaşterea rezultatelor obţinute în domeniul turismului cultural.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.