Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
CJC, parte civilă în dosarul licitației de reabilitare a monumentului de la Adamclisi

CJC, parte civilă în dosarul licitației de reabilitare a monumentului de la Adamclisi(808)

La ultima ședință a Consiliului Județean Constanța aleșii și-au exprimat acordul referitor la constituirea consiliului ca parte civilă într-un proces penal. Vicepreședintele cu atribuții de președinte al CJC, Cristinel Dragomir, a precizat că în speță, este vorba de proiectul privind reabilitarea monumentului triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Suma pentru care județul Constanța s-a constituit parte civilă, este de 12,168 milioane de lei. Cristinel Dragomir a susținut că, în conformitate cu documentația primită de la oamenii legii, ar fi fost înregistrate nereguli la licitația organizată pentru realizarea acestui proiect.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.