Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Cât te costă să fumezi unde n-ai voie?

Cât te costă să fumezi unde n-ai voie?(1008)

De joi încolo, se interzice definitiv fumatul în spaţiile publice închise. Asta înseamnă că şi în baruri, restaurante, cluburi şi alte locuri în care şi fumătorii vin să se simtă bine. Ba chiar au fost cluburi care, weekendul trecut, au dar petreceri de "adio fumat". Nici la birou nu se va mai putea fuma, de pe 17 martie începând. Tocmai ca să se asigure că Legea 15/2016 se va aplica cu stricteţe, legiuitorii au prevăzut sancţiuni aspre. Iată-le. Fumătorul care încalcă legea şi îşi aprinde ţigara (electronică sau nu), pipa sau trabucul într-un spaţiu public închis, scapă cel mai ieftin: cu amendă de la 100 la 500 lei. Per abatere. Aşa că oricât de bine spuneţi că aţi câştiga, parcă o ţigară de 100 până la 500 lei e o idee cam scumpă! Agentul economic care administrează spaţiul public închis în care s-a fumat fără drept va avea însă cel mai mult de suferit. La prima abatere constatată, acesta scapă doar cu o amendă de 5.000 lei. E mult, dar parcă totuşi ar fi suportabil pentru un restaurant sau o firmă mare! Vestea proastă este că la a doua abatere, amenda se dublează, iar activitatea firmei poate fi chiar suspendată, până când cei care controlează ajung la concluzia că problema s-a remediat. Şi abia la a a treia abatere constatată apar problemele grave: amendă de nu mai puţin de 15.000 lei şi închiderea unităţii. Potrivit legii, vor putea da amenzi şi poliţiştii, chiar şi cei locali. De asemenea, persoane cu competenţă vor fi şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), la Jandarmerie, la structurile din subordinea Ministerului Sănătăţii şi la Autoritatea Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. Dacă legea vi se pare prea aspră, gândiţi-vă şi la faptul că anual mor şase milioane de oameni din cauza fumatului, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Iar zece la sută din cei şase milioane sunt fumători pasivi.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.