Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Funcţionarii publici ar putea avea o zi specială - 23 iunie

Funcţionarii publici ar putea avea o zi specială - 23 iunie(1030)

Senatorii au dat vot favorabil propunerii legislative privind instituirea Zilei Funcţionarului Public, pentru data de 23 iunie, care va contribui la îmbunătăţirea imaginii autorităţilor şi instituţiilor publice, în general, şi a funcţionarilor publici în particular. Potrivit proiectului, Ziua Funcţionarului Public poate fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, autorităţile şi instituţiile cu acelaşi specific din România pot acorda, cu prilejul acestei zile, premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice funcţionarilor publici "pentru merite deosebite. 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.